Adi Cusin

“De-ar ramâne din mine o carte subtire,Pulbere gri în coperti de racoare,Narile câinelui tau s-o respire,Umbra din sufletul tau s-o masoare. Tu sa te miri de-asa simple cuvinteCe ti se urca pe mâini în tacere,Sfânt sa le-atingi de obrazul fierbintePâna ce noaptea-napoi ti le cere. Eu m-am culcat într-o pagina alba.Trist, întunericul se urca în cesti.Îndata n-o sa se mai vada nimica…Tu la ce te gândesti?”

“Sa pot opri un om pe drum asa:- Poftim, acesta este plânsul meu...Iar el l-ar cerceta, l-ar asculta,Pamântul lui din piept s-ar face greu,Poate ca mâinile l-ar încurca,Si eu...”