Andrei Răcășan

“Suflet pătat de dor, acum pierdut, fără motor, în pustiu și nu știu în cuști separate, imense, cât mai durează să fie separate, și șterse ca să ne găsim. Ca să ne găsim - umbra unui copac, urma pierdută-n zare, turma se luptă tare să găsească, dar sunt emoții ca scut, cu spini, deci lasă să rănească. Teme-te de gemete, căci când buze gemene încearcă să semene, nu depun efort și le pun, le port. Pui...Buze, pe-obraji,Mă lași îmiplinit.Buze, pe frunte,Treci lași, prin nimic.Buze pe gât,Pe plămân - fericit.Dar nu și buze peBuze. Rămân neumbrit.”

“Învinsul? Cade, împins cu tot dinadinsul către un abis nul atins în drum de visuri. Iar drumul e lung, și fum scoate-n urmă, se-ntreabă dacă scapă și se poate-n toarce-n turmă - nu. Stoarce orice urmă de speranță, trece tot prin fața-și rece, apoi lacrimi și înapoi la ape, chiar și gheața-ntrece...”