Aureliu Busuioc

“Nu mă lăsa singur în faţa dragostei. Nu mă lăsa singur cu mine însumi... Am să mă mint iar. Şi am să mă pierd.”

“Ne leagă dragostea.Dacă există.Şi dacă nu?Ceea ce există şi n-are nume.O iubesc şi ştiu că mă iubeşte.”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”

“Şi totuşi, cât aş vrea, cât de tentată mă simt să închid ochii şi să păşesc în urma lui orbeşte, fără să-mi întorc privirile îndărăt!”

“O iubesc, pentru că e mult mai simplă decât mine, deci mai adâncă, şi nu voi putea recunoaşte niciodată acest lucru.”

“Ea e mai sus ca mine, ea m-a biruit şi conştiinţa acestui fapt va fi puntea veşnică între mine şi dânsa, puntea pe care am ars-o, dar care nu s-a prăbuşit şi ne va uni mereu.”

“Mă durea, mă durea! Ştia că mă doare, vedea că mă doare, simţea că mă doare! Că urlă toată fiinţa mea în spatele zâmbetului aceluia stupid, prefăcut ironic, în fond neputincios şi jalnic.”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”

“Ştii că nu mă jigneşti. Vrei doar să mă jigneşti. Te doare?”

“Zâmbetul meu ironic n-o scoase din sărite. Era ceva nou.”

“Dar vreau să-ţi spun că eu te-am iertat.Cândva ai să înţelegi ce vreau să spun. Ce spun acum. Eu te-am iertat!”

“Un prieten din oraş încercase odată să-mi vorbească ceva de ea, că s-ar fi schimbat de nerecunoscut după... I-am retezat vorba scurt şi l-am rugat să nu mai revină. Nu ştiam nimic de ea şi nici nu voiam să ştiu.”

“Se întinsese prea mult, şi, ca orice joc prea lung, începea să plictisească.”

“Ştiu că mă iubeşte mai mult decât orice pe lume şi e gata să mă urmeze la capătul pământului, cu atât mai mult, cu cât ştiinţa a demonstrat fără drept de apel că pământul e rotund. Ştiam tot. Absolut tot şi totuşi nu puteam pierde autobuzul.”

“M-ai copleşit, dar nu m-ai cucerit. A fost o rătăcire de-o clipă, mi-am revenit. Ai tot ce-ar putea constitui idealul unei gâsculiţe, ba chiar şi al unei femei serioase, dar nu poţi fi, n-ai să fii niciodată idealul meu!”

“M-ai cucerit, da, recunosc, m-ai strivit la început, dar ai plecat din odăiţa asta şi au dispărut toate iluziile, toatevorbele — pentru că altceva n-a fost!”

“Şi bărbaţii inteligenţi sunt destul de rari. Din păcate...”

“Nu că aş fi devenit sentimental, Doamne fereşte, dar cavaler am fost întotdeauna. Şi-apoi, la drept vorbind, fetiţa asta începea să-mi placă. Nu, nu ca fetiţă! Avea ceva în cap. Un caz rar. Se zice că ideile şi părerile unei femei reprezintă întotdeauna pe cineva.”

“...De ce mă gândesc mereu la N.? Nu m-oi fi îndrăgostit oare? Cred că nu. Am vorbit destul de mult zilele acestea cu el, e într-adevăr un om inteligent.”

“Nu-ţi încreţi fruntea, o să faci riduri şi ai o frunte aşa de frumoasă!”

“Mă străduiesc adesea să mi-l imaginez, pentru că nu-l ţin minte precis cum arăta. Zadarnic. îmi apare în faţa ochilor doar o umbră cu mici amănunte, disparate, cunoscute, apropiate, dar o imagine completă nu se încheagă niciodată.”

“Tu crezi c-a fost iubire-adevărată? Eu cred c-a fost o scurtă nebunie”

“Trecutul ei nu era impecabil. Ştiam acest lucru şi nu voiam să-l ştiu.”

“O iubeam şi mă îmbăta conştiinţa acestui lucru. O iubeam, dar lumea e plină de zvonuri.”

“Mă socotea un lucru scump şi mă ferea, geloasă, de orice atingere, de orice contact cu restul lumii.”

“Un dor de dragoste, niciodată trăit, dar purtat mereu din an în an, din vis în vis, ca o nepotolită sete de împlinire, dar şi ca o pedeapsă nemeritată.”

“Fiecare om are dreptul la o prostie în viaţă.”

“Ce mă interesa că se dovedise a fi ceva mai inteligentă decât mi-o imaginam, mai frumoasă decât îmi păruse şi mai înţepată decât o clasificasem?”

“n-avea de suferit de pe urma prezenţei mele, hotărâi că nici lipsa mea nu va putea să-i dăuneze.”

“Prost de rage, dar plin de importanţă.”

“Face impresia unui băiat deştept, deşi pozează.”

“ţin să te informez că sunt un misojin incorigibil şi prefer o existenţă solitară, de celibatar...”

“Nu există copii răi, există învăţători incapabili.”

“Şi totuşi femeile sunt sentimentale!”

“Acuşi o să izbucnească în hohote de plâns, o să mă sărute pe frunte şi o să-mi mângâie părul: „Iartă-mă, te rog, n-am ştiut. Dar în viaţa asta nu sunt numai dureri!”

“Când o lăsasem să treacă prima pe uşa cancelariei, îi văzusem bine picioarele. La dracu, le avea frumos sculptate!”

“„Fii foarte atentă! E cel mai mare ticălos de la noi. Ca toţi bărbaţii!"Nu mă înşelasem. Simţii lucrul acesta din tremurul mânuţei mici şi umede de emoţie, din privirea un pic obraznică, în orice caz superioară: „Crezi că nu te ştiu?" şi din vibraţia aproape imperceptibilă a glasului, când se făcură prezentările..”

“L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanţă unde l-am întâlnit, pentru că l-aş fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul n-are nici o semnificaţie.”