Gabriela Adameșteanu

“Cât de puţin din ceea ce există în noi reuşim să transmitem prin vorbe şi cât de puţin din acest puţin este primit! Totuşi vorbim (iată!) mai departe, încredinţaţi că soarele raţiunii ne luminează sufletele... Altfel, ce ar deveni viaţa noastră dacă am vedea schimbul de cuvinte - aşa cum şi e!- ca pe o dificilă transfuzie? Doar în clipele de mare eşec ne încearcă o asemenea bănuială, pe care la prima ocazie avem din noi să o uităm... Doar după ce vom lăsa să se scurgă inutil toată sinceritatea bietului nostru suflet, iar celălalt nu se va arăta în stare să primească niciun cuvânt, vom întrezări, resemnaţi, ocultele legi la care ne predestinează omeneasca apropiere...”

“Îţi rămân în minte clipe din viaţă când te-ai simţit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu. Mai târziu îţi dai seama că acea clipă de fericire şi linişte era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult aveau să se declanşeze; totuşi, păstrezi o amintire bună de- atunci.”