gellu naum
Gelu Naum was a prominent Romanian poet, dramatist, novelist, children's writer, and translator. He is remembered as the founder of the Romanian Surrealist group. The artist Lyggia Naum, his wife, was the inspiration and main character in his 1985 novel Zenobia.
Born in Bucharest, he was the son of the poet Andrei Naum (who had been drafted in World War I and died during the Battle of Mărăşeşti) and his wife Maria Naum née Rosa Gluck. In 1933, he began studying philosophy at the University of Bucharest. In 1938, he left for France, where he continued his studies at the University of Paris. He took his PhD diploma with a thesis on the scholastic philosopher Pierre Abelard.
In 1936 (the year when he published his first book), Naum met Victor Brauner, who became his close friend and who later introduced him to André Breton and his Surrealist circle in Paris.
In 1941, he helped create the Bucharest group of Surrealists (which also included Gherasim Luca, Paul Păun, Dolfi Trost, and Virgil Teodorescu). Naum was drafted into Romanian Army during World War II and served on the Eastern Front after the invasion of the Soviet Union (see Romania during World War II). Marked by his wartime experience, he was discharged in 1944, after he had fallen ill.
In December 1947, the Surrealist group succumbed to the vicissitudes of postwar Soviet occupation and successful Communist takeover of Romania's government. As Socialist realism had officially become Romania's cultural policy, he could only publish books for children (out of which the two books with Apolodor were reissued several times). Although he published several books in the line of Socialist realism, which he reneged on afterwards, he never stopped writing Surrealist poems, such as the 1958 poem composed of several parts Heraclitus (published in the 1968 volume Athanor) or the esoteric manuscript The Way of the Snake, written in 1948–1949 and published after his death, in 2002.
Between 1950 and 1953, he taught philosophy at the Agronomic Institute in Bucharest while working also as a translator. He translated works by Samuel Beckett, René Char, Denis Diderot, Alexandre Dumas, père, Julien Gracq, Victor Hugo, Franz Kafka, Gérard de Nerval, Jacques Prévert, Stendhal, and Jules Verne.
He resumed his literary career in 1968, in the wake of a relative cultural liberalization under Nicolae Ceauşescu's regime.
After the Romanian Revolution of 1989, he traveled abroad and gave public readings in France, Germany, Switzerland, and the Netherlands. In 1995, the German Academic Exchange Service appointed him scholar at the University of Berlin. Naum spent much of his final years at his retreat in Comana.
“întelegeti ca traim într-o pasare imensa care ne poarta în ea”
“Câte nu se întâmpla în noi si le uitam acolo ca într-un ghiozdan si fiecare crede ca numai el stie lucrul acela pe care îl stiu foarte bine si altii.”
“Vne o amarâta de fata cu fața plina de funingine nu s-a mai spalat pe ochi de când cu potopul..”
“Am sa viermuiesc singur, am sa umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtînd în mine imaginea ei aproape lesinata pe care o iubesc neînchipuit de mult, am sa-i vorbesc, în gînd, prin paduri si prin gari, am sa-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seara, s-o învelesc în cîrpe, voi stiti foarte bine cîte cârpe poarta în sine fiecare dintre noi, si ea n-o sa-mi raspunda niciodata pentru ca n-o sa ma auda cînd o sa-i spun nani-nani, pentru ca acolo, în mine, în cîrpele din ea, are sa-l înveleasca pe iubitul ei care o va purta învelita în cîrpele din el si o va legana si îi va spune nani-nani si asa mai departe;”
“Fiecare îsi comunica erorile cum poate iar ele cuprind totdeauna un pic de adevar; ceilalti înteleg cît pot; fiecare spune mai putin decît întelege si întelege mai mult decît i se spune, iar ce întelege nu i se spune, fiindca ce i se spune nu întelege, si asa mai departe.”
“Schizofrenia pana la ultima ei limita, refuzul total al oricarei realitati decat cea a visului, al oricarui adevar decat al viziunii.”
“Printre exodurile meleexista şi una Zenobia supranumită refuzul falsei conştiinţepe o şosea cânta purta baticurine adoram ştia două trei cuvinte mai scurte într-o limbă necunoscutăeu treceam singur ca orice fihinţă umană o adoram mă făceam că nici n-o observîi dădeam târcoale într-un camion de transport ghemuit printre prelate şi busturi de marmurăîn dreptul ei mă coboram intram în cabina telefonică formam un număr oarecare îmi ceream scuzeapoi mă ghemuiam lângă ea era poate singura fericire posibilăera plăcut ne culcam cu oasele noastre îmbibate de amintirea unei străvechi adoraţiicu ochii noştri lucioşi înăuntru era o puternică adoraţiefilozofam prostii ne simţeam binedeparte rătăciţi orbiţi de farurinu se putea să nu mă adore era o fihinţă umanăţinea degetele bine întinse pe o coapsă bine întinsăne adoram Ce nevoie ai tu de cuvintele astea cam scurte(o dar cum le rostea ce superb eram fiecare în adoraţia celuilalt)să nu uiţi adoraţia asta ce fihinţă ai fi tu fără eacunosc o pasăre care ne adoră nici nu ne vede ne pune gheara pe fruntene poartă în marea ei limpezime o supranumită Zenobia pe o şosea internaţionalăde fapt ce fihinţă ai fi şi mai vrei să plantezi busturile astea pe stânga şoseleinotează în carnet adoraţiastăteam aşa cu degetele bine întinseera o lumină gălbuie ceva între fulger şi gheaţărespiraţia noastră acoperea vuietele totul se legăna liniştitmă speria ferocea mea luciditate”
“sub pasi nostri se sfarma cochilii si elitre”