Ionel Teodoreanu was a famous Romanian novelist between the two World Wars. He is mostly remembered for his books on childhood and adolescence themes. Born in Iaşi into a family of intellectuals, Teodoreanu followed his father (Osvald Teodoreanu) and older brother (Păstorel Teodoreanu, himself a well-known writer) in studying law and becoming a lawyer. After graduating the National Highschool in Iaşi, he obtained his Law degree in 1919. Although he worked as a lawyer, he was more attracted to literature.
He made his debut in 1919, with the Bunicii ("The Grandparents") sketch, in the review Însemnări literare. His editorial debut was represented by the short story volume Uliţa copilăriei ("Childhood Lane", 1923). Like his brother Păstorel - a renowned epigrammatist - he was linked to the Viaţa Românească group led by Garabet Ibrăileanu (who considered Ionel Teodoreanu to be one of the most promising writers of the generation following World War I).
In Iaşi, under Ibrăileanu's leadership, he took active part in one of the most vibrant cultural movements in Romania between the two World Wars. In this environment, Ionel Teodoreanu published his classic novel trilogy La Medeleni ("In Medeleni") (1925 - 1927); its publishing was welcomed by Ibrăileanu with an enthusiastic review.
“Era ordonat ca oamenii care stiu ca nu se vor casatori niciodata.O ordine care afirma o singuratate acceptata.”
“...Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund...”
“Impresia că eşti îndrăgostit de un oraş întreg,fiindcă nu ştii care-i casa lui Luli”
“Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, Vara, trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec şi tremurul mâinii care-l caută.”
“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”
“Ședea singur, ca un înger zvârlit din cer cu aripile cosite, izgonit din iad cu coarnele desprinse și ghearele retezate, nemaiîndrăznind să măsoare nici adâncul cerului,nici al pământului, care deopotrivă îl surghiuniseră; singur, nici înger, nici demon, între oamenii care nu-i erau frați și pe care-i ura fără putere, neputând să-i iubească.”
“Amintirle vieții lui veniseră, și parcă-i aducea un câne la picioare păsări ucise rând pe rând.Ce cântec de moarte e viața când o asculți.”
“O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei.”
“Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimţi frumuseţe...”
“Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...”
“Cine a ucis stelele? Cine a surpat drumul spre viitor al celor din morminte?”
“Credeai că aştepţi moartea. Dar inima ta spera. Tot ea avut dreptate. Urmeaz-o. Trebuie să crezi în ceva. Iată: inima ta. Îţi arată un drum. Ridică-te şi du-te. Mai mult nu-ţi cer.”
“Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.”
“Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei şi am rămas cu mâna-ntinsă, ca a regelui Lear.”
“Tăceau unul lângă altul, mână în mână, lipiţi, orbi, fără de gând, fără trecut şi fără viitor, fericirea fiind splendoarea unui vid perfect ca şi al cerului.”
“Cand afirma nu crede: cand crede, nu spune; iar cand tace, minte.”
“un zambet- venea din soare, din vant, fara gand, fara vorbe, fara scop”
“Trufia de a iubi, de-a te sti vast, acoperit de uralele multimilor din tine. In tine ca un cer de august in ploaia lui de stele.”
“Învăţată în cărţile de şcoală, istoria era o apoteoză a vitejiei neamului. Gândită dincolo de şcoală, istoria oamenilor măsura durata absenţei lui Dumnezeu.”
“Dumnezeu e cea mai mare creaţie de care e capabil omul situat între viaţa lui şi moarte.”
“Pluteau toate aromele şi parfumurile verii în dimineaţa aurie care dădea o haină de april sfârşitului de iunie.”
“Furtuna tot nu venea. Se oprise la marginea nopţii, ca un asasin cu cuţitul sub pelerina neagră. Pândea.”
“Venea de undeva, mortuar, parfumul crinilor, dând întunericului o solemnitate de catafalc astral.”
“Numele singurătății ei era pe un mormânt.”
“Viața și moartea, mână-n mână, umăr lângă umăr, ca două surori gemene.”
“Mute ca două oglinzi, care, puse față-n față nu și-ar răsfrânge decât vidul, prelungindu-și-l una într-alta.”
“... al patrulea tacâm la masa celor trei fu moartea care vine simplu, la masă, sau în pat, ca și viața.”
“Încă o noapte trece.Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună.Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte.Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrîznesc să-și spună unii altora noapte bună.”
“Se joacă Moartea cu-n inel, sunându-l pe falange. Și curg lacrimi pe obrajii Morții.”
“Vara era veselă pe morminte ca o fetiță care nu știe că-i orfană.”
“Muriseră în jurul une fete toate jucăriile. Lumina tinereții e un doliu alb.”
“E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.”
“Sunet. Ecou. Același lucru și totuși altceva.”
“Nu mai putea să-i fie indiferentă, fiindcă ieșise din sicriu, el, și îi aducea aminte mirosul coroanelor de mort care de ani ședeau pe pieptul lui.”
“Nimeni nu poate vedea ce-i închis într-un suflet.Păcat!Nimeni nu poate afla ce-i închis într-un suflet trist.”
“Vorbele sunt făcute pentru minciună. Adevărul tace.”
“Era atât de tânără că moartea-i apărea ca o inchidere de pleoape pe-un somn lung.”
“Mai curând poți zmulge cu unghiile o stea de pe cer, decât umbra de la picioare.”