Jeni Acterian

“Stiu ca orice tovarasie este o iluzie a anularii singuratatii,dar si asa traiesc pentru cele cateva iluzii,asa incat una in plus sau in minus...Si albastrul cerului e o iluzie,dar nu ma incanta mai putin din cauza asta.”

“Dumnezeu,asa cum ne este El zugravit in crestinism,ma face sa ma gandesc la Xenofon-considerat de unii ca intemeietorul scolii eleate si cu,orice s-ar spune,un atat de clar ponuntat scepticism-,care spunea ca daca boii si caii si-ar zugravi zeii i-ar infatisa ca boii si caii cei mai alesi.Asa si oamenii,au inzestrat un om cu toate insusirile ce li se pareau lor mai grozave,fiecare din ele impinsa la perfectiune,si au zis:"asta e Dumnezeu".”

“Toata ziua vezi o multime de oameni.Vorbesti cu ei,razi cu ei,ai chiar prieteni,iubesti cateodata,crezi sa te intelegi,ba si comuniezi si nu pot zice ca uneori nu reusesti s-o faci.Dar toate acestea nu te impiedica sa fii singura,ingrozitor de singura.Esti legata de solitudinea ta pentru todeauna,de todeauna.Sunt eu si numai eu si tot timpul gandesc,deci ma schimb tot timpul,deci nimeni nu ma poate cunoaste cu adevarat.Eu ma stiu,ma inteleg si nu ma stiu si nu ma inteleg decat pe mine,pe nimeni altul decat mine.Eu ma iubesc si ma dispretuiesc si uneori as vrea sa ma bat-atat de dezgustator de imperfecta ma simt.”

“Am oroare de toata aceasta comedie sociala pe care o jucam.Aceasta odioasa comedie a disimularilor.Fiecare joaca un personaj si aproape niciodata nu esti in exterior,adica in actiuni si cuvinte,asa cum esti in realitate.Si asta pentru ca in chiar natura omului e o incapacitate de a se exterioriza.Tot ce iese din noi se falsifica ori se degradeaza.”

“In timp ce glumesti si razi,suferi.Si suferi cumplit.Totusi nimeni nu-si da seama ca razi albastru”

“Viata multora se deapana si se consuma in divertismente.Oameni care spun stupiditati si rad,si fac si pe altii sa rada.Unii cred ca sunt spirituali nevoie mare si fac intruna glume,iar altii rad ca si cum ar fi niste glume reusite.Si zilele trec astfel,chipurile,amuzant.”

“La plecare m-a cunondus Dinu [Noica] (...) Și, cu toate că îi recunosc lui D. o anumită inteligență și încă alte câteva calități, este totuși un om pe care-l consider (...) străin de mine. De fapt, ceea ce mi-l face antipatic nu este faptul că judecă strâmb, nici faptul că are înclinare spre și credință în lucruri pe care eu le consider cu totul superficiale. Cunosc atâția oameni care au creierul construit alandala, atâția cu credințe primitive, dar care, indiferent de asta, îmi sunt foarte dragi. Îmi este antipatic pentru că simt în el o ipocrizie cum rar am mai întâlnit la o creatură umană, la acest nivel. N-are niciun grăunte de sinceritate, nici măcar față de el însuși. Mă gândesc uneori că poate să fie patologic... dar asta să fie oare o scuză? Poate cel mult o explicație.”