Mihail Drumeş
Mihail Drumeş (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrida, Macedonia - d. 7 februarie 1982, Bucureşti) a fost un romancier român, foarte popular in perioada interbelică.
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabileşte în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal şi Craiova, bacalaureatul l-a obţinut în 1925. Urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. O vreme funcţionează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învăţământul superior.
Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana in 1927. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele şi schiţe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineaţa, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în acelaşi an şi la Editura Cartea românească. În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naţionalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj.
Autorul devine unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecţia Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i şi unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecţia "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Şcoala nevestelor, Calul de curse, Liniştea soţului - difuzate anterior şi de Radio Bucureşti. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naţionalului clujean în 1935, după a doua reprezentaţie, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeaşi colecţie a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineaţa" şi imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de "Viaţa românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediţie bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a şaptea, frescă a adolescenţei din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenţia cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni şi fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru şi despre răscoalele ţăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeş devine membru al Uniunii Scriitorilor şi pensionar al acesteia. 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenţii. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică
“Cand unul se satura de celalalt, ce face, ma rog? Fireste, i-o spune verde asta si asta, dragoste cu sila nu se poate.”
“Imi aminteam de ea ca de un vis frumos, intrerupt inainte de a se sfarsi.”
“- Pana acum nu am intalnit deloc dragostea, a adaugat el intr-un tarziu.- Probabil ai ocolit-o...”
“De ce v-am inttalnit pe dumneavoastra si nu pe alta? De ce dumneavoastra a trebuit sa ma intalniti pe mine si nu pe altcineva?”
“Pe mine, dimpotriva, m-ar plictisi...cunoscutul pentru ca n-aduce nimic nou, n-are nici un farmec..”
“Cum ar fi putut sa imi treaca prin minte ca el va fi inceputul tragediei mele de mai tarziu?”
“Acum, n-am incotro: trebuie sa-ti marturiesesc ceva important: mi-a intrat in cap ca sunt frumoasa.”
“Pe cand eu, cat am avut de suferit! De ce a trebuit sa sufar atata din pricina dragostei?”
“Sufletul ei in atingere cu vitejia soartei se inasprise, se inchisese parca intr-o crusta proctectoare de piatra, din pricina careia nu mai putea tresari, nu se mai putea induiosa de suferinta altuia.”
“Isi lasa capul greu in podul palmelor. Un val de amintiri prinse viata si batu la poarta constiintei.”
“Viata e aspra, o traiesti o singura data. Nu te lega de prima fantezie, ca toti neispravitii.”
“Admit, fireste, iubiri de scurta respiratie, asta da.”
“Uneori, citind romane cu iubiri mari, totale, zambesc sceptic pe sub mustata, neconvins. Unde or fi vazut autorii astia asemenea iubiri?”
“Pana in prezent cand implinesc douazeci si patru de ani n-am facut o pasiune.”
“Între noi nu mai era,să zicem nimic.Nimic în afară de Marea Iubire.”
“Împotriva cui să lupt mai repede,dacă totul luptă împotriva mea?”
“Să nu-ţi vinzi sufletul,nu-l mai poţi răscumpăra.”
“Ea nu e în mobile,nu e în lucruri,nu e în atmosferă,nici măcar în străinătate.Ea e în mine,în sângele meu.Cum să scap de ea?În ce fel s-o alung?”
“Când era lângă mine o doream,când se afla departe o uitam cu desăvârşire.”
“Omul a rămas o fiinţă necunoscută oamenilor.”
“Cuvântul doare mai mult decât fapta.”
“I would have stayed a hundred times and I would have left one time only - still, I left.”
“What a tremendous power one needs to become his own master!”
“I wanted to fall; good thing you pushed me.”
“A mai spus că, întorcînd spatele vieţii şi bunurilor ei cînd aş fi putut să mă bucur din plin de ele, înseamnă că atentez odios împotriva propriei mele persoane.”
“Aș fi rămas de o sută de ori și aș fi plecat o singură dată, și totuși... am plecat.”
“Aveam nevoie de...o odihnă pe care nu ţi-o dă altcineva decât moartea. Căci de atâtea ori viaţa e mult mai grea decât moartea.”
“În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.”
“După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie.”
“Stimată dragoste, în care nebunie nu ne faci tu să găsim plăceri?”
“Ne ajunsese din urmă oboseala fericirii?”
“Bărbatul, datorită eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrând rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează măcar parţial echilibrul. Pe când noi, femeile, când iubim, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost.”
“...şi nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul.”
“Banii se pot cheltui, chiar pierde. Averea minţii rămâne însă neatinsă: nu s-a născut până acum hoţul care s-o fure.”
“Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”
“Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire.”
“Visuri născute moarte.”
“De altfel, aleşii dragostei absoulte sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile.”