Mircea Cartarescu

“Opera artistului e cochilia sa, dar pe mine mă interesează animalul care-a secretat-o din sângele și din carnea lui.”

“Frumusețea, după cuvintele lui Dostoievski, va salva lumea, și nu mai înțelegem ce înseamnă "a salva". Ce să salvezi, când trăim în imanență și aleatoriu?”

“After death, you go on a very long way, that is going up. As you go, little by little, your features change. Your nose and ears retract in the flesh of your face like the little legs of a shellfish. Your fingers retract in your palm, your hands rebsorb in your shoulders. The same, your feet retract to your hips and you don’t walk anymore, you just float along a red brick wall, on which you leave your shadow like a streched disk. You are so round, that you become translucent and begin to see on all sides at once. While we are alive, we see through a postal box, but after death, we see around, with all our skin.Floating and looking at the the brick wall closer and closer, we get to a round place. There, in the middle, there is a cell, for we are in a mother’s womb. We enter the cell, and as the stages of our birth take place, we can see through the eyes of all beings, of the flea, of the rabbit, of the cat, the dog, the monkey, the man.. and with a little bit of luck, we can see through the eyes of the wonderful beings that follow the human being. A dead man is now looking at you through my eyes.”

“Îmi plac mult de tot femeile mature, cele ce par mereu atât de grave, de intangibile, atât de încrustate în tiparele propriei vieţi şi care totuşi, când se hotărăsc să se elibereze de ele, devin cele mai dulci şi mai senzuale iubite cu putinţă.”

“Câţiva centimetri, câţiva ani, câteva mii de lei in plus, câteva cărţi citite în plus, mă rog, lucruri de felul ăsta despart oamenii...”

“Văd zilnic oameni care locuiesc în case minunate, în acele case vechi, de pe marginea bulevardelor sau din zonele tăcute şi aurii ale oraşului, case adevărate, calde, cu personalitate, pe care le poţi iubi ca pe femeia vieţii tale. Cu ce le merită ei?”

“Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă.Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat.Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti.Pentru că se trag din fetiţe.Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă.Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi.Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi.Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie.Pentru că nu se masturbează.Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor.Pentru că le termină Cohen.Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe.Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit.Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke.Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale.Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”

“Către sfârșitul nopții sensul cărților se evapora complet și rămâneam în brațe cu paginile lor poroase, cu semnele lor cabalistice imposibil de înțeles, cu parfumul de hârtie prăfuită, cel mai excitant parfum de pe pământ.”

“O singurătate cum nu poate trăi nici un om în viața reală, care-ți rupe oasele ca un animal sălbatic, îmi sfârteca organele interne.”

“Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează.”

“De ce iubim femeilePentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pnetru ca-ti spun <> exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pnetru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pnetru ca sunt extrordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pnetru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Ce varsta sa fi avut femeia asta de smantana si aur? I-as fi dat intre cincisprezece si saptesprezece miliarde de ani. Un punct de pe-un balon dintr-o spuma de universuri pornise sa se umfle el insusi, despris de celalate si alcatuind, treptat, lumea noastra. Materie luminoasa si materie intunecata au concurat la zamislirea galaxiilor: milioane de puncte de aur dispuse-n faguri si-n stringuri. In fiecare, sute de miliarde de stele au produs elemente chimice: pamantul binecuvantat al planetelor. Iar pe firmitura pe care traim, in marea de sticla sarata s-au ivit bacterii si viermi si bureti si trilobiti si nautili si celacanti. Iar cand marile s-au retras, pe plajele lor ude au ramas amfibieni si reptile. Si in padurile negre au prins a fojgai pasari si mamifere. Si umanoizi stangaci au pasit in savana. Specii si rase au exterminat specii si rase, popoare au distrus popoare, civilizatii s-au ridicat si s-au naruit, apocalipse-au venit si-au trecut, biblioteci s-au scris si li s-a dat foc si-n cele din urma o femeie a prins in pantec plod de strigoi de voievod si-o celula-ou, divizandu-se si crescand, a recapitulat facerea lumii, si embrionul a devenit o fetita ghemuita-n uter, si fetita a iesit din mingea de muschi ca dintr-o mare rotunda si-a crescut si-n cele din urma a mostenit pamantul. Caci intreaga lume exista pentru a ajunge la o femeie frumoasa.”

“Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze în diapozitive subțiri. În momente diferite, după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”