Mircea Eliade

“Îmi dau foarte bine seama că o femeie poate gusta un dans cu un partener imperfect, dacă acesta nu e cu desăvârşire un imbecil. Stângăciile, ca şi timiditatea, au un farmec discret prin surprizele care le provoacă, prin panica naivă care o răspândesc. Femeile iubesc uneori imperfecţiunile acestea atât de calde...”

“Képzelőerővel rendelkezni annyit jelent, mint a világot a maga teljességében látni. Mert a Képek hatalma és küldetése éppen abban áll, hogy megmutassa mindazt, ami a fogalmi gondolkodásnak ellenáll. Ezért nyomorúságos annak az embernek az élete, aki „híján van a képzeletnek”: fal választja az élet mélyebb valóságáról és a saját lelkétől.”

“A „nosztalgiákat” a legtöbb ember gyanakvással kezeli, s nem hajlandó mást látni bennük, mint jelentés nélküli érzelemfoszlányokat, amelyek legfeljebb a menekülés pszichológiai formáinak tanulmányozása szempontjából lehetnek érdekesek. Holott a nosztalgiák néha olyan nagy jelentőségűek, hogy befolyásolhatják egy ember egész életét;…”

“Az álmokban, az álmodozásokban rejlő nosztalgia, vágy, lelkesedés stb. képei olyan erők, amelyek a történelmileg meghatározott emberi lényt saját „történelmi pillanatába” zárt világánál százszorta gazdagabb szellemi világba röpítik át.”

“A szimbolikus gondolkodás nem csak a gyermekek, a költők vagy az elmebetegek kizárólagos felségterülete: az ember legalapvetőbb sajátja, korábbi, mint a nyelv és a következtető gondolkodás. A szimbólum a valóság legmélyebb rétegeit tárja fel, amelyek a megismerés bármely más eszközének ellenállnak. A képek, a szimbólumok, a mítoszok a pszichének nem holmi fölösleges teremtményei; szükségletet elégítenek ki és funkciót töltenek be: a létezés legtitkosabb módozatait fedik fel.”

“When one approaches an exotic spirituality, one understands principally what one is predestined to understand by one's own vocation, by one's own cultural orientation and that of the historical moment to which one belongs.”

“Nu înveti bine si cu placere decît ceea ce cunosti deja.”

“Deci mutatia a avut loc în epoca — mitica sau nu, putin îmi pasa, eu, ca om de stiinta, nu ma las impresionat de cuvinte — a avut loc în epoca imediat urmatoare izgonirii din Paradis. Pedeapsa de care vorbeste capitolul III din cartea Genezei aceasta a fost: amnezia. Corpul omenesc a uitat pur si simplu ca fusese înzestrat cu o functiune capitala: autoregenerarea celulelor...”

“Bunaoara, doctorul Tataru ar fi spus o data, într-un grup de medici, ca în Paradis Adam si Eva erau regenerati periodic, asadar întineriti, prin neoplasm; ca numai dupa ce-a intervenit pacatul originar, corpul omenesc a pierdut secretul regenerarii periodice si deci al tineretii fara de batrînete.”

“It would be frightening to think that in all the cosmos, which is so harmonious, so complete and equal to itself, that only human life is happening randomly, that only one's destiny lacks meaning.”

“The crises of modern man are to a large extent religious ones, insofar as they are an awakening of his awareness to an absence of meaning.”

“Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează.”

“It is above all the valorizing of the present that requires emphasizing. The simple fact of existing, of living in time, can comprise a religious dimension. This dimension is not always obvious, since sacrality is in a sense camouflaged in the immediate, in the "natural" and the everyday. The joy of life discovered by the Greeks is not a profane type of enjoyment: it reveals the bliss of existing, of sharing — even fugitively — in the spontaneity of life and the majesty of the world. Like so many others before and after them, the Greeks learned that the surest way to escape from time is to exploit the wealth, at first sight impossible to suspect, of the lived instant.”

“The Experience of Sacred Space makes possible the founding of the world: where the sacred Manifests itself in space, the real unveils itself, the world comes into existence.”

“The great cosmic illusion is a hierophany.... One is devoured by Time, not because one lives in Time, but because one believes in its reality, and therefore forgets or despises eternity.”

“Light does not come from light, but from darkness.”

“The joy of life is not a profane type of enjoyment: it reveals the bliss of existing, of sharing in the spontaneity of life and the majesty of the world.”

“The sacred tree, the sacred stone are not adored as stone or tree they are worshipped precisely because they are hierophanies, because they show something that is no longer stone or tree but sacred, the ganz andere or 'wholly other.”

“...şi văzui un zbârc roş,Voia sângele să i-l beie,Zilele să i le ieie,Nici sângele n-ai să i-l bei,Că eu cu acul oi descântaCu mătura oi mătura, În trestie l-oi băga,Şi-n Dunăre l-oi aruncaŞi Sanda de-acum o rămâneaCurată!...”

“...cineva care știe a iubi cu adevărat poate experimenta voluptatea oricât de neînsemnată ar fi atingerea trupului celuilalt. Îi explicasem atunci că, pentru mine, posesiunea e mult mai neînțeleasă și mai complicată decât se pare. E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeți sau să-l cucerești. Mai mult ne închipuim că posedăm decât posedăm.”

“Până și lectura are o funcție mitologică, nu numai pentru că înlocuiește rostirea miturilor în societățile arhaice și literatura orală, care se mai păstrează în comunitățile rurale din Europa, ci mai ales pentru că îi permite omului midern o „ieșire din timp”, asemănătoare cu cea înlesnită de mituri (...) omul modern este proiectat, prin lectură, în afara duratei sale personale și integrat altor ritmuri, trăind într-o altă „istorie”.”

“Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.”

“Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.”

“Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.”

“A impartasi cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rinduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cît entuziasm nu se cheltuieşte, cîtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, cînd te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărîmituri.”

“A non-religious man today ignores what he considers sacred but, in the structure of his consciousness, could not be without the ideas of being and the meaningful. He may consider these purely human aspects of the structure of consciousness. What we see today is that man considers himself to have nothing sacred, no god; but still his life has a meaning, because without it he could not live; he would be in chaos. He looks for being and does not immediately call it being, but meaning or goals; he behaves in his existence as if he had a kind of center. He is going somewhere, he is doing something. We do not see anything religious here; we just see man behaving as a human being. But as a historian of religion, I am not certain that there is nothing religious here…I cannot consider exclusively what that man tells me when he consciously says, ‘I don’t believe in God; I believe in history,’ and so on. For example, I do not think that Jean-Paul Sartre gives all of himself in his philosophy, because I know that Sartre sleeps and dreams and likes music and goes to the theater. And in the theater he gets into a temporal dimension in which he no longer lives his ‘moment historique.’ There he lives in quite another dimension. We live in another dimension when we listen to Bach. Another experience of time is given in drama. We spend two hours at a play, and yet the time represented in the play occupies years and years. We also dream. This is the complete man. I cannot cut this complete man off and believe someone immediately when he consciously says that he is not a religious man. I think that unconsciously, this man still behaves as the ‘homo religiosus,’ has some source of value and meaning, some images, is nourished by his unconscious, by the imaginary universe of the poems he reads, of the plays he sees; he still lives in different universes. I cannot limit his universe to that purely self-conscious, rationalistic universe which he pretends to inhabit, since that universe is not human.”

“Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubeşti.”

“If Samkhya-Yoga philosophy does not explain the reason and origin of the strange partnership between the spirit and experience, at least tries to explain the nature of their association, to define the character of their mutual relations. These are not real relationships, in the true sense of the word, such as exist for example between external objects and perceptions. The true relations imply, in effect, change and plurality, however, here we have some rules essentially opposed to the nature of spirit.“States of consciousness” are only products of prakriti and can have no kind of relation with Spirit the latter, by its very essence, being above all experience. However and for SamPhya and Yoga this is the key to the paradoxical situation the most subtle, most transparent part of mental life, that is, intelligence (buddhi) in its mode of pure luminosity (sattva), has a specific quality that of reflecting Spirit. Comprehension of the external world is possible only by virtue of this reflection of purusha in intelligence. But the Self is not corrupted by this reflection and does not lose its ontological modalities (impassibility, eternity, etc.). The Yoga-sutras (II, 20) say in substance: seeing (drashtri; i.e., purusha) is absolute consciousness (“sight par excellence”) and, while remaining pure, it knows cognitions (it “looks at the ideas that are presented to it”). Vyasa interprets: Spirit is reflected in intelligence (buddhi), but is neither like it nor different from it. It is not like intelligence because intelligence is modified by knowledge of objects, which knowledge is ever-changing whereas purusha commands uninterrupted knowledge, in some sort it is knowledge. On the other hand, purusha is not completely different from buddhi, for, although it is pure, it knows knowledge. Patanjali employs a different image to define the relationship between Spirit and intelligence: just as a flower is reflected in a crystal, intelligence reflects purusha. But only ignorance can attribute to the crystal the qualities of the flower (form, dimensions, colors). When the object (the flower) moves, its image moves in the crystal, though the latter remains motionless. It is an illusion to believe that Spirit is dynamic because mental experience is so. In reality, there is here only an illusory relation (upadhi) owing to a “sympathetic correspondence” (yogyata) between the Self and intelligence.”

“Le mythe, écrit Mircea Eliade, "raconte une histoire sacrée; il relate un événement qui a eu lieu dans le temps primordial, le temps fabuleux des commencements. Autrement dit, le mythe raconte comment, grâce aux exploits des Etres surnaturels, une réalité est venue à l'existence, que ce soit la réalité totale: le cosmos,, ou seulement un fragment: une île, une espèce végétale, un comportement humain, une institution. C'est donc toujours le récit d'une "création": on rapporte comment quelque chose a été produit, a commencé à être" ("Aspects du mythe").”

“În acea clipă, Egor se deșteptă brusc. Își amintea cu o extraordinară precizie fiecare amănunt al visului. Nu mai era înspăimântat. Toată ființa lui era răvășită ca după un mare efort.”

“Dna Moscu îi privise tot timpul zâmbind, parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuție. Bănuiește cât de interesantă, savantă, instructivă, dar e prea obosită ca s-o urmărească. Doamna Moscu, firește, nu auzise niciun cuvânt; sunetele trecuseră alături de urechile ei, fără rezistențe, fără urme.”

“To whatever degree he may have desacralized the world, the man who has made his choice in favor of a profane life never succeeds in completely doing away with religious behavior.”

“Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.”

“Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.”

“Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.”

“Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim...”

“De tot ce se întâmplă în lume sunt şi eu vinovat. Pentru că nu sunt un om întreg, nu sunt o unitate armonioasă, sunt un ins dezaxat, fără centru. Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Şi cum pentru societăţile moderne lumea înseamnă tot mai puţin Cosmos şi tot mai multă Istorie, îţi dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior în afară de noi. Cum am putea fi creatori în Istorie noi, câteva zeci de milioane de dezechilibraţi?”

“Păcatul tău este că vrei să trăieşti moartea aici, pe pământ, continuă Irina ca şi cum nu l-ar fi auzit. Dar pe pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”

“I se păruse că fusese păcălit, că cineva îşi bătuse joc de el lăsându-l să creadă că tinereţea nu e totuna cu numărul anilor, şi că poţi să-ţi numeri anii, unul după altul, ca şi cum ar fi vorba de altceva decât de propria ta viaţă care se scurge...”

“Eu am optat pentru Viaţă, îi spusese. Vreau să trăiesc, să văd ce are să se întâmple până la urmă...”

“I wanted to study them all; obviously, not as a specialist, but still rigorously, working directly from texts, because I have a horror of improvisation and hearsay learning.”

“Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.”

“Toţi suntem trişti, spunea el. Nu se vede întotdeauna, dar toţi oamenii sunt trişti.”

“Am urmele unui trecut care, nu numai că e mort, ca orice trecut, dar care n-a transmis nimic epocilor care au venit după el. Trecut fără urmaşi.”

“Lumina aceasta ascunde altceva. Viaţa întreagă ascunde altceva. Aşa cum sunt eu, aşa cum e Biriş, ascundem, fiecare din noi, altceva. Se află ascuns undeva în noi, în adâncul fiinţei noastre. Altceva.”

“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.”

“Mă întreb chiar dacă istoria nu ne apare atât de absurdă tocmai din cauza acestei confiscări monstruoase în profitul unui singur fel de a vedea lumea, a unui singur comportament, care nu poate fi decât limitat şi, deci, fals...”

“Timpul d-tale interior, singurul care contează, îţi aparţine. Poţi munci visând, sau amintindu-ţi, sau gândind. Numai munca săvârşită întru împlinirea unei vocaţii, şi în primul rând scrisul, pentru că procesul lui e cel mai complicat, numai această muncă te confiscă definitiv. Numai actul creaţiei îţi cere această jertfă...”

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”

“Tu ştii foarte bine ce vreau să spun, repetase Ştefan. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm.”