Nichita Stanescu
He made his literary debut in the Tribuna literary magazine.
For much of his career, Stănescu was a contributor to and editor of Gazeta Literară, România Literară and Luceafărul.
His editorial debut was the poetry book Sensul iubirii ("The Aim of Love"), which appeared under the Luceafărul selection, in 1960. The last volume of poetry published in his lifetime was Noduri şi semne ("Knots and Signs"), published in 1982. He died of hepatitis.
Nichita Stănescu received numerous poetry awards, of which the most important was the Herder Prize (1975) as well as a Nobel Prize nomination.
Unfortunately, he died relatively young, leaving behind some of the most important poetry in post-war Romanian literature.
(Source: Wikipedia)
“Nu pot sa sufar, suflet miscator,femeie care-mi izvoraste din coasta si-n pietre demelancolie, arzator, cu timpla dai,ca-n inima mea proastaPasul tau zvelt din glezna measa-l rupi nu pot sa sufar, nu, fara durereMi-e sufletul culcat pe colti de lupi.Devine locdunga subtire de tacere si de sub palma lata-a mea,umarul tau cu suierat de tren sesmulge-asurzitor spre-un tunel, spre vid, spre hau,spre-un chip neinventat, traind in viitorNu pot sa sufar, nu, sa treaca intre noi reci dorurilece le misti doar tu nici intimplarile caniste bivoli stinsi, greoi, si nici distantele sa treaca.Nu.”
Nichita Stanescu
“Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,cu aripi crescute înlăuntru,care bat plutind, planând,într-un aer mai curat - care e gândul!”
Nichita Stanescu
“Aer despartit de aercu o aripa de roz metal,striga rupt în suier si în vaierde-o potcoavade argint, de cal.Mor pilotii pe chitareînnorate, alungite-n vidcu elicele lovind în corzi barbaredînd cu pumnu-n porti ce se deschid.Între timp trag seara peste minedoborînd în somn helicoptere, vrabii,vulturi, avioane, nori de ploaie,parasute si lichide sabii,ce lovind în coasta mea, se-ndoaie...Între timp trag seara peste minesi despart cu trupul, - ora, ziua, lunasi ce-a fost el însusi, totdeauna.”
Nichita Stanescu
“mereu mi-aleargă-un cal, mereu.”
Nichita Stanescu
“Vine o vreme când mor caii.Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.Vine o vreme când plouă receşi toate femeile poartă capul tăuşi rochiile tale.Vine şi o pasăre mare, albă.”
Nichita Stanescu
“Se ia o bucată de piatră.se cioplește cu o daltă de sânge,se lustruieșite cu ochiul lui Homer,se răzuiește cu raze.până cubul iese perfect.După aceea se sărută de nenumărate ori cubulcu gura ta,cu gura altorași mai ales cu gura infantei.După aceea se ia un ciocanși brusc se farîmă un colț de-al cubului.Toți,dar absolut toți zice-vor:-Ce cub perfect ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colț sfărîmat!”
Nichita Stanescu
“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zisi ti-as saruta talpa piciorului,nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,de teama sa nu-mi strivesti sarutul?”
Nichita Stanescu
“Ştim că unu plus unu fac doi,dar eu şi cu tine,nu ştim, vai, nu ştim cât facem.”
Nichita Stanescu
“I will lose the habit of stars in the heavens, as frozen water loses the habit of snowflakes. I will take my frozen body, and give it to the young goats that they might graze it.”
Nichita Stanescu
“Ştiu de şapte ori limba română şi de 17 ori limba poezească.”
Nichita Stanescu
“Tot ce nu înţelegeţi voi e rudă cu mine...”
Nichita Stanescu
“Tell me, if I caught you one dayAnd kissed the sole of your foot,Wouldn't you limp a little then,Affraid to crush my kiss?...”
Nichita Stanescu