Paul Goma

“Tata profeţeşte, în continuare, aghezmuind cu pensula de vopsea. Zice că dacă au desfiinţat Şcoala Blajului, azi-mâine - or să desfiinţeze şi Biserica Unită, cine să-i împiedice, ba chiar o să le sară în ajutor Sfânta Biserică Ortodoxă, crezînd că astfel are să întoarcă la turmă oiţele rătăcite la 1700... Mai zice tata ce-a mai zis, că vrem, nu vrem, greco-catolicii ardeleni ne-au învăţat carte - din păcate nu ăi pe noi, Basarabenii, căzuţi sub Ruşi. Ne ţine tata, pentru a nu ştiu câta oară, conferinţă cu Şcoala Ardeleană şi zice că, de n-ar fi fost papistaşii Maior, Micu, Şincai, şi în ziua de azi ar fi moţăit Românul la umbră turcească,neînstare să se apere măcar de muştele care-i intrau în gură; ar fi pirotit şi-acum pe ceardac, pufăind din narghilè şi horpăind, în somn, din cahfè...”

“Mi-a povestit, mie, ca unui mare, frica lui. A zis căpe-acolo pe unde fusese dus, în Rusia, în lagăr, pe front, dinnou în lagăr în România, ca prizonier, apoi cu refugiul şibombardamentele, cunoscuse frica. Dar era numai frica lui.Că frica de moartea ta nu e cu adevărat frică - tot nudepinde de tine moartea ori nemoartea ta. Frica cea mare,adevărată, a zis tata, e cea pentru alţii: nevastă, copii. Ştii căde tine a depins să-i fereşti de pericol şi n-ai făcut-o. Fricacea mare nu e moartea ta, e viaţa pe care or s-o îndure ai tăi,din pricina ta.”

“As mai sta. Azi n-am citit o singura pagina; m-a durut capul, m-a durut greata, m-a, ma, in continuare, nasul, limba, fundul ochilor. De sabina.”

“Sunt, întâmplător, scriitor. Acel animal care povestește ce scrie, chiar dacă, uneori, nu știe ce povestește.”