Radu Paraschivescu

“Un nesimtit bucurestean expediat în Oradea ar putea descoperi aici surprize greu digerabile. Exista sclifositi prevenitori, care practica o discriminare abuziva si îngaduie accesul în vehicul pe criterii iesitedin uz: vârsta, sex, eventual betesuguri trupesti. Fiind vorba tot de creaturi de la bunul Dumnezeu lasate, acesti indivizi jalnici, hraniti cu perfuziile unei nostalgii culpabile, nu pot fi lichidati si nici macar închisi în rezervatii. În fatalor, nesimtitul are o singura varianta: actiunea directa. Ea se comprima într-o formula fara echivoc: darea de buzna. Nesimtitul e cel care, prin puterea exemplului, îi supune pe pasageri unei pedagogii simple, dar de o somptuoasa utilitate. Într-un autobuz nu se suie, ci se navaleste. Stilistica momentului trebuie sa aiba ceva de meleu rugbistic, de caft pe maidan, de îmbulzeala ceausista la tejghea, când vânzatoarea le anunta celor o suta de soimi ai cozilor ca mai erau doar treizeci de pachete cu gâturi si gheare de pui. Accesul în mijlocul de transport respecta o lege naturala, cu ecouri darwiniene: the survival of the fittest5. Primii urcati suntplavanii musculosi, liceenii cu viteza de reactie, haidamacii cu palma câtcazmaua si ceafa încretita ca blana de sharpey. Ei îsi asigura întâietateadistribuind galant ghionturi care disloca fulgerator, maturând din caleconcurenta fragila, calcând apasat pe bombeuri si principii. Li se alaturasporadic câte o gospodina teribila, gata sa preschimbe plasa cu morcovi înarma alba si umbrela în sulita. Asaltul treptelor se face icnit, iar cândargumentele fizice nu ajung, e loc oricând pentru un îndemn categoric —«Da-te, fa, la o parte ca-mi iei aerul!» — sau o constatare dusmanoasa: «Te cauta moartea pe-acasa si tu te plimbi pe benzina statului». În cazurilespeciale, ceea ce nu se poate regla din limbaj sau bicepsi îsi gasesterezolvarea printr-o flegma bine tintita, pe pantofii sau între ochii cârtitorului.”

“Decalogul nesimtitului1. Fii strident. Lupta cu toate mijloacele împotriva discretiei.2. Nu te gândi la ceilalti. Fii egocentric.3. Patrunde pretutindeni. Nu te lasa marginalizat.4. Fa prozeliti. O sa vezi ca nu e foarte greu.5. Batjocoreste lucrurile grave. Practica persiflarea mai ales când nu ecazul.6. Arata-te opac la argumentele celorlalti. Eventual refuza-le de plano.7. Cauta mereu prim-planul. Încearca sa fii contaminant.8. Evita sa-ti pui întrebari. Drumul tau e unul al certitudinilor.9. Convinge lumea sa se plieze pe setul tau de non-valori. Nu acceptacompromisuri.10. Nu uita ca marele tau dusman e bunul-simt. Combate-l cu fiecaregest si cuvânt.”

“Nesimtitul veritabil se exprima raspicat, întrerupe, confisca atentia auditoriului, taie macaroana si nu e interesat de punctul de vedere al celorlalti. Conteaza el si numai el. Orice tentativa de sustragere a aproapelui e sanctionata drastic siimediat. Nesimtitul abhora clipele dubitative, deplânge ifosul patetic alrevoltatului de lânga el si militeaza pâna în pânzele albe pentru rasteala,ciorovaire sau insulta. El râde la propriile bancuri (majoritatea stupide) si te someaza sa i te alaturi. Vorbeste fara sa filtreze, iar pentru asta asteapta complimente si admiratie. Nu se prezinta niciodata, presupunând ca-lcunosti. Este locvace, pisalog si afiseaza de fiecare data o deplina indiferenta fata de ceea ce-l înconjoara.”

“Pe lânga gesticulatia ca acompaniament al vorbirii, nesimtitul poate recurge oricând la gesturi definitorii, de sine statatoare. Încarcatura lor e cu atât mai nociva cu cât totul are loc în public. Nesimtitul detine arta surprizelor consternante. El se descalta în tren, fumeaza în locuri unde acest lucru i se interzice în mod explicit, vorbeste între replici la teatru, îsi suge maselele la Ateneu, îsi pipaie prietena pe întuneric la film, eructeaza plenar dupa dejun si se sterge la gura fie cu fata de masa, fie cu mâneca hainei. Toate aceste gesturi denota nu doar lipsa de educatie, ci în primul rând sfidare la adresa celor care i se afla întâmplator în preajma. Cei mai multi nesimtiti stiu ca nu au voie sa faca anumite lucruri. Dar le fac doar pentru violentarea asistentei, pentru oripilarea ei amuzata. Nesimtitul se hraneste din stinghereala celorlalti si gaseste în ea îndemnul de a fi nesimtit si cu alte prilejuri. Asa cum pofta vine mâncând, jubilatia nesimtirii sporeste cu fiecare gest care iese din norma si-i perplexeaza pe martori.”

“Pe linia unei sinonimii dictate mai degraba de palpitul vietii de zi cu zi decât de acribia semantica, nesimtitul e totuna cu badaranul, mojicul, topârlanul (însotit de ruda dumisale apropiata, toapa), neamul prost, mârlanul sau ghiolbanul. Sunt termeni cu o sonoritate sugestiva, vocabule din care gâlgâie sensuri nete, substantive al caror numitor comun estevoluptatea gestului sau a cuvântului nepotrivit. Rostul acestor termeni? Sa ne atraga atentia ca nesimtitul e o alcatuire stridenta, cu o uluitoare capacitate de a fi vociferant mereu si de a nu se replia niciodata. El e întotdeauna în apele lui, fara sa cunoasca stinghereala. Nesimtitul nu roseste, fiindca e nepregatit genetic pentru o asemenea abatere pigmentara. Mediul lui optim e spatiul public, unde îsi da imperturbabil adevarata masura. Acomodant, niciodata în pana când vine vorba de adecvarea la context, suplu ca o liana si sâcâitor ca sciatica, nesimtitul stie sa valorifice toate fisurile prin care se poate furisa în tesutul social. El are stiinta fructificarii insinuante. Nu te cotropeste frontal si decisiv, ci te învaluie alunecos, pâna când îti devine vecin sau îti sufla în ceafa. Nesimtitul se comporta ca un virus cu tabieturi, obsesii si manii. Îi lipsesc, în schimb, simtul masurii si urbanitatea elementara. Daca le-ar fi avut, cartea de fata n-ar fi fost scrisa.”

“România nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea. Aceasta este globala, dinamica si atenta la schimbarile din jur. Ea e perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste, nesimtitul român nu seamana cu cel belgian, azer sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei. El are un je ne sais quoi care-l face inimitabil si greu, daca nu aproape imposibil, de clasificat. Si mai are ceva nesimtitul român: un decalog de la care nu se abate siun set de convingeri pe care ti-e cu neputinta sa i le zdruncini. Trasatura lui definitorie pare, astazi mai mult ca oricând, ubicuitatea. Cine are tristul privilegiu al vietii în orasele mari nu se mai poate întoarce în loc fara sa dea cu nasul de un exponent al categoriei. Iar de la o vreme nici macar refugiul campestru sau izolarea prin funduri de provincie nu mai garanteaza izbavirea. Nesimtitul român este agentul unei molime careia societatea nu i-a aflat leacul. Si putem spune chiar ca, dupa cum merg lucrurile, e foarte putin probabil ca laboratoarele vietii publice sa descopere un vaccin eficace.”