“VISEZ CA MAMA MOARE! IMI LASA O CUTIE CU BATAILE INIMII EI.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Isi purta fericirea ca pe o masca, iar fata aceea fugise cu masca prin curtea casei ei, si nu era chip sa se duca sa i-o ceara inapoi.”

“Dar o pastra in amintire, in zilele urmatoare, era mai mult decat o amintire, era un soi de sentiment al prezentei ireale si persistente a acelei femei. I se parea ca luase cu el o parte din ea, imaginea corpului ei pastrata in ochii lui si savoarea fiintei ei morale pastrata in inima lui. Ramasese cu obsesia chipului ei, asa cum se intampla, uneori, cand petreci ceasuri intregi pline de incantare alaturi de cineva. S-ar zice ca te afli sub vraja unui famec ciudat, intim, nelamurit, tulburator si subtil pentru ca este plin de mister.”

“Orisice in legatura cu Petre Barbu imi facea placere. Totul era sa pot vorbi despre el. Poate fiindca bolnavilor le place sa le iei in serios boala. Prefera sa le spui: "Sigur ca inteleg ce te doare... Ma intreb cum de poti suporta"... Dimpotriva ii enerveaza sa auda: "Nu ai nimic, e un fleac, nu poate sa fie chiar atat de dureros. Lasa, o sa iti treaca !"...”

“Se facea ca ma faceam ca traiesc,Intr-o vale adanca, de somn intretaiata.Trezindu-ma, doar atat imi amintesc.Ochiul continua sa mi se bata.”