“Flăcările eternităţii care-i mistuie pe anumiţi oameni sînt atît de nesăţioase, încît ei le dau pradă însăşi inima celor din preajma lor!”
“Sînt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuratate.”
“Dar cîti oameni sînt, frate, în Rusia, care nici nu stiu de ce sînt pe pãmînt!”
“Văd zilnic oameni care locuiesc în case minunate, în acele case vechi, de pe marginea bulevardelor sau din zonele tăcute şi aurii ale oraşului, case adevărate, calde, cu personalitate, pe care le poţi iubi ca pe femeia vieţii tale. Cu ce le merită ei?”
“Sunt oameni născuţi pentru a suporta durerile celor care nu suferă. Demonia vieţii toarnă în ei toate otrăvurile pe care ceilalţi nu le cunosc, toate suferinţele pe care ceilalţi nu le-au încercat şi toate disperările pe care ceilalţi nu le-au bănuit. Dacă ar putea aceştia, printr-un miracol, să distribuie otrăvurile, durerile şi disperările lor, ar fi destul ca să facă insuportabilă existenţa celorlalţi oameni. Căci oamenii nu cunosc decat durerile aproximative, durerile din afară, care sunt inexistente pe lângă durerile legate de individuaţie, de structura existenţei întrucât aceasta este individuală. Numai acele dureri sunt fecunde şi durabile, care izvorăsc din centrul existenţei tale, care iradiază într-o existenţă şi cresc imanent în esenţa acestei existenţe. Sunt dureri care ar trebui să oprească istoria în loc, precum sunt oameni după care istoria nu mai are absolut niciun sens. Şi mă întreb: existenţa mea nu face inutilă existenţa mai departe a acestei lumi?”
“Toţi oamenii care ştiu să citească au puterea de a se depăşi pe ei înşişi, de a multiplica în mod creator modurile lor de existenţă, au puterea să facă în aşa fel încît viaţa lor să fie interesantă şi plină de semnificaţie.”