“Simt cum ceva crește în mine, la fel de mare ca și bărbăția lui. Este mânie.”

“Filozofia lui Schopenhauer remarcă iraționalitatea voinței, ce trebuie anihilată, pentru a ajunge la liniște și satisfacție. La fel ca filozofia de tinerețe a lui Nietzsche sau ca eseistica lui Cioran, ea pote fi interpretată ca o pledoarie pentru moarte: «Viața este o sarcină ce trebuie îndeplinită. Este un lucru bun să zicem defunctus est: înseamnă că omul și-a îndeplinit sarcina. [...] De fapt, convingerea că lumea și omul sunt lucruri care mai bine nu existau, sunt constatări care ne trezesc indulgența față de ceilalți.»”

“Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie viața noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Și cum tu niciodată nu obosești, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape.”

“Tot așa cum galbenul este intotdeauna asociat cu lumina, se poate spune și că albastrul aduce cu el și un principiu al întunericului. Această culoare are un efect special și aproape indescriptibil asupra ochiului. Pe scara culorilor este una puternică, însă de partea negativă, și la maximum de puritate este, cum s-ar zice, o negație stimulatoare. Aspectul său este deci un fel de contradicție între excitație și calm.”

“Patima din glasul lui Ion îl infiora pe Titu. Îndîrjirea, egoismul și cruzimea cu care omul acesta a urmărit o țintă, fără să se uite în dreapta și în stânga, îl infricoșau, dar îl și mișcau. Se gândi la șovăielile lui din vremea aceasta, la zig-zagurile neputincioase, la alergările lui după țeluri de-abia întrezărite și se simți mic în fața țăranului care a mers drept înainte, trecând nepăsător peste toate piedicile, luptând neobosit, împins de o patimă mare. El se frământă cu dorințe nelămurite, făurește planuri peste puterile lui, trăiește cu visuri fermecate, și alături de dânsul viața înaintează vijelios. Un simțământ de slăbiciune îi strânse inima.”

“O musculiță efemeră se naște la nouă dimineață, în lungile zile de vară, ca să moară la cinci seara; cum ar putea ea înțelege cuvântul noapte? Mai dă-i cinci ore de viață, și ea va vedea și va înțelege ce e noaptea.”