“Sa fie atunci numele primitive tot una cu cele date de zei, iar numele derivate opera oamenilor? Si sa fie hotarul dintre ele marcat de hotarul despartitor al Turnului Babel? (pp.19-20)”

“Daca vrei ca un om sa fie fericit politiceste, nu-i infatisa doua laturi ale unei probleme, caci s-ar framanta, prezinta-i o singura latura, sau chiar nici una, e si mai bine. Lasa-l sa uite c-ar exista primejdia razboiului. Daca guvernul e incapabil, birocratic si ahtiat de impozite, lasa-l sa ramana asa, decat sa-i faci pe oameni sa se necajeasca din pricina asta. Avem nevoie de liniste, Montag. Da-le oamenilor concursuri la care castiga cei care-si aduc aminte cuvintele celor mai polulare cantece, sau de numele capitalelor diferitelor state, sau de recolta de porumb obtinuta in Iowa acum un an. Umple-le mintea cu date ne-inflamabile, impaneaza-le-o cu “fapte” pana ajung sa se simta ghiftuiti, dar grozav de “informati”; atunci au sa-si inchipuie ca gandesc, au sa aiba iluzia miscarii, fara sa se miste. Si-au sa fie fericiti, deoarece “faptele” de acest gen raman neschimbate. Nu trebuie sa le dai vreo materie nesigura, ca filozofia sau sociologia, cu care sa incerce sa-si explice lucrurile. I-ar apuca stenahoria. Orice om capabil sa monteze si sa demonteze un perete de televiziune – si mai toti oamenii sunt capabili acum de asa ceva – este mai fericit decat un om care icearca sa sa masoare, sa fixeze in calcule si ecuatii universul, ce nu se lasa masurat si calculat fara a-l face pe om sa se simta singur ca un animal. Stiu prea bine ca asa se intampla, fiindca am incercat eu insumi. La naiba cu toate astea! Traiasca seratele si cluburile, acrobatii si magicienii, petrecaretii, limuzinele cu reactie, elicopterele-motociclete, pornografia si stupefiantele, tot ce poate simula reflexele automate. Daca piesa e de proasta calitate, daca filmul nu spune nimic, daca spectacolul e lipsit de miez, faceti-mi o injectie cu theremina, si-am sa cred ca piesa ma emotioneaza, desi in realitate va fi doar o reactie tactila la o anumita vibratie. Nu-mi pasa, imi lace sa ma distrez copios!”

“Lirismul absolut As vrea sa izbucnesc intr-o explozie radicala cu tot ce am in mine cu toata energia si cu toate continuturile sa curg sa ma descompun si intr-o expresie nemijlocita distrugerea mea sa fie opera mea creatia inspiratia mea. Sa ma realizez in distrugere sa cresc in cea mai nebuna avantare pana dincolo de margini si moartea mea sa fie triumful meu. As vrea sas ma topesc in lume si lumea in mine sa nastem in nebunia noastra un vis apocaliptic straniu ca toate viziunile de sfarsit si magnific asemenea marilor crepuscule. Din tesatura visului nostru sa creasca splendori enigmatice si umbre cuceritoare forme ciudate si adancimi halucinante. Un joc de lumina si de intuneric sa imbrace sfarsitul intr-un decor fantastic si o transfigurare cosmica sa ridice totul pana dincolo de orice rezistenta cand avantul duce la nimic iar formele plesnesc intr-o exaltare de agonie si incantare. Un foc total sa inghita luea aceasta si flacarile lui mai insinuante decat zambetul de femeie si mai imateriale decat melancolia sa provoace voluptati crepusculare complicate ca moartea si fascinante ca neantul in clipele de tristete. Sunt necesare trairi nebune pentru ca lirismul sa atinga ultima lui expresie pentru ca incordarile lui sa treaca marginile subiectivismului normal.”

“Psihanalistul devine regizorul unui teatru privat - in loc sa fie inginerul sau mecanicul care monteaza unitati de productie, care se lupta cu agenti colectivi de productie si de antiproductie.”

“De ce iubim femeilePentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pnetru ca-ti spun <> exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pnetru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pnetru ca sunt extrordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pnetru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Cu siguranta, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp in urma si cam tot de atunci se nascuse senzatia de rusine pentru ca avusese fata de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respetul fata de el, generat de credinta ca avea calitati de pret, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp a-l mai considera in neconcordanta cu simtamintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorita marturiilor ce-i fusesera atat de favorabile si datorita luminii atat de bune in care se plasase in ziua aceea. [...] Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea numai binele, ar fi vrut doar sa stie cat dorea el ca binele acela sa fie legat de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amandurora sa-si foloseasca puterile, pe care-si imagina ca inca le mai are, pentru a-l face sa-si reinnoiasca cererea.”