“Aș fi vrut să-l rog: povestește-mi ceva despre tine. Nu lua în seamă limbuția mea nefastă! Mi-am dat seama însă că-i mai ușor să-ți formulezi pentru tine astfel de rugăminți decât să le adresezi altcuiva.”

“Nu există decât o singură regulă de care trebuie să ții seama: să râzi de toate și să nu-ți pese de nimeni! Pare egoist, dar, în realitate, ăsta e singurul remediu pentru cei care-și plâng singuri de milă.”

“Nu știu ce să citesc, ce să scriu, ce să fac, nu știu decât că mi-e dor...”

“Mi-e teamă de mine însămi, mi-e teamă ca, în dorința mea, să nu mă dăruiesc prea repede.”

“Plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine.”

“Sincer vorbind, nu pot să-mi imaginez prea bine cum poate cineva să spună “Sunt slab” și să continue să rămână slab.”

“Aş vrea să-ţi fi dat ceva, aşa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare şi mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim şi să fim iubiţi, aşa dintr-o dată, că există între tine şi alte fiinţe omeneşti o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poţi atinge - foarte slab şi totuşi dădător de mari forţe.”