“Dacă nu scrii tu însuți, n-ai cum să știi ce minunat e să scrii.”
“Dacă nu ești în stare să prețuiești ceea ce ai, atunci caută să ai ceea ce ești în stare să prețuiești.”
“― Dacă ştii să vrei, e imposibil să nu găseşti ceea ce cauţi.”
“Nu știu ce să citesc, ce să scriu, ce să fac, nu știu decât că mi-e dor...”
“Iar dacă azi sînt nefericită, deşi sînt convinsă de dragostea ta, e pentru că sînt sigură că ai să-mi spui să plec. De asta-i dragostea bărbaţilor ca o sfîşiere. Nu se pot împiedica să nu părăsească ceea ce le place cel mai mult.”
“Kierkegaard poate să strige, prevenindu-ne: «Dacă omul n-ar avea o conştiinţă eternă, dacă, în adîncul a toate, n-ar exista decît o putere sălbatică şi clocotitoare dînd naştere, în vîrtejul unor întunecate patimi, tuturor lucrurilor, celor măreţe şi celor neînsemnate, dacă sub lucruri s-ar ascunde hăul fără fund pe care nimic nu-1 poate umple, ce-ar fi viaţa altceva decît disperare?» Acest strigăt nu-1 va putea opri din drum pe omul absurd. A căuta ceea ce e adevărat nu înseamnă a căuta ceea ce ai dori să găseşti. Dacă, pentru a scăpa de întrebarea înspăimîntată : «Ce-i oare viaţa?», trebuie, ca şi măgarul, să te hrăneşti cu trandafirii iluziei, spiritul absurd, decît să se resemneze la minciună, preferă să adopte fără să ezite răspunsul lui Kierkegaard: «disperare».”