“Dimineața suntem normali, după-amiaza cam tot așa, cu unele excepții, dar seara dorința de peste zi, fericirea și deliciile tuturor dăților precedente redevin vii și nu mai facem altceva decât să ne gândim unul la celălalt.”

“Cu tine nu comunic prin simțuri, ci prin spirit. De asta nu ne putem iubi în înțelesul comun. Afecțiunea noastră nu este dintre acelea pe care le întâlnești la tot pasul. Și totuși suntem muritori de rând, și a trăi unul alături de celălalt ar fi cumplit, deoarece cu tine nu pot fi carnal și, știi tu, a viețui de-a pururi mai presus de aceasta a muritorului de rând ar însemna s-o pierzi cu totul.”

“Niculae, zise Simina după ce se reîntoarseră pe plajă, noi o să zăcem acuma timp de vreo săptămînă fără să fim în stare de nimic... din pricina soarelui. Pe urmă însă o să ne simțim așa de bine că n-o să mai vrem să mai plecăm... Nici n-o să plecăm... pînă în septembrie... Atunci începe să se răcească apa... Și briza începe să facă diminețile frumoase scurte și serile să te simți ca Ovidiu, exilat... așa de frig se lasă la apusul soarelui. E bine să-ți iei adio de la mare mai înainte, să te urci în tren cînd soarele mai e încă dulce... Te uiți pe urmă la el tot anul cu amintirea mării și nici nu-ți dai seama ce ușor trece iarna și primăvara, și te întorci iar ca și cînd aici e adevărata ta viață...”

“Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin…”

“Ținea la el! Ei, și? Și el ținea la ea, și unde scrie că lucrul cel mai potrivit care urmau să-l facă ei doi era să-și răpească unul altuia libertatea? Numai pentru că dintre atîția bărbați ți-a plăcut la un moment dat unul singur? Acest moment dat nu e numai un ”moment”, cum spune și cuvîntul, adică ceva trecător, dar mai e și ”dat”, adică impus de împrejurări. Nu e deci clar că valoarea lui dispare îndată ce dispar împrejurările?”

“Iubirea e banală. Îți provoacă o intoxicație chimică foarte asemănătoare cu aceea dată de o reușită mult așteptată sau de mersul cu mare viteză. În acele momente, nu mai ținem cont de nimic și ne concentrăm doar asupra propriei noastre delectări; viața de zi cu zi ne este distorsionată și devenim iraționali: ne simțim fericiți și ni se pare că totul este posibil.”