“Nu-i așa că sunt groaznică fiindcă sunt preocupată tot timpul de mine însămi?”

“De tot ce se întâmplă în lume sunt şi eu vinovat. Pentru că nu sunt un om întreg, nu sunt o unitate armonioasă, sunt un ins dezaxat, fără centru. Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Şi cum pentru societăţile moderne lumea înseamnă tot mai puţin Cosmos şi tot mai multă Istorie, îţi dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior în afară de noi. Cum am putea fi creatori în Istorie noi, câteva zeci de milioane de dezechilibraţi?”

“Nu degeaba se spune despre mine că sunt un mănunchi de contradicții!”

“Robert crede că ştie tot despre mine. Nici măcar nu bănuieşte că pot avea o viaţă a mea, independentă de a lui. Mă consideră doar drept o anexă. Îi sunt necesară pentru a se simţi confortabil instalat în existenţă. Sunt soţia lui.”

“Sunt convins că nu sunt absolut nimic în univers, dar simt că singura existență reală este a mea.”

“De ce ţin oare oamenii să se dezvinovăţească pentru faptul că nu sunt destul de ticăloşi?”