“Cîteodatã, cînd nu pot s-adorm, mã gîndesc: «Doamne, tu ne-ai dat pãduri nesfîrsite, cîmpii cît vezi cu ochii, zãri fãrã de margini, si trãind în ele, ar fi trebuit sã fim si noi niste uriasi...»”

“Varia se teme sã nu ne îndrãgostim unul de altul si se þine toatã ziua de noi. Cu mintea ei strîmtã, ea nu poate înþelege cã noi suntem mai presus de dragoste, cã nãzuim sã ne ridicãm peste tot ce e meschin si trecãtor, peste tot ceea ce ne împiedicã sã fim liberi si fericiþi. Iatã adevãratul înþeles si þelul vieþii noastre: înainte! Nimic nu ne va opri sã ne urmãm calea spre steaua ce strãluceste aprinsã în depãrtare. Inainte, deci! Sã nu rãmîneti în urmã, prieteni...”

“Noi filozofãm doar, ne plîngem de plictisealã si bem vodcã. Vezi, e atît de limpede cã pentru a începe sã trãiesti cu adevãrat trebuie mai întîi sã-þi rãscumperi trecutul, sã isprãveºti cu el! Si nu poþi sã-l rãscumperi decît prin suferinþã, printr-o muncã uriasã si neîntreruptã!”

“Cu tine nu comunic prin simțuri, ci prin spirit. De asta nu ne putem iubi în înțelesul comun. Afecțiunea noastră nu este dintre acelea pe care le întâlnești la tot pasul. Și totuși suntem muritori de rând, și a trăi unul alături de celălalt ar fi cumplit, deoarece cu tine nu pot fi carnal și, știi tu, a viețui de-a pururi mai presus de aceasta a muritorului de rând ar însemna s-o pierzi cu totul.”

“Dã-mi, Doamne, ce n-am gîndit, sã mã mir ce m-a gãsit... Aşa şi cu mine. De îmbogãţit m-am îmbogãţit, am parale cu carul... Dar cînd stau sã chibzuiesc şi sã judec mai bine, tot ţãran am rãmas...”

“S-ar zice ca dintr-un popor vegetal, ne-am transformat într-un popor de plastilina. Si, asa cum metafizicianul antic stia ca nu te poti îmbaia de doua ori în acelasi rîu, noi, stim, în România de azi, ca rareori poti da mîna de doua ori cu acelasi om. N-ai nici o garantie ca interlocutorul de ieri va spune si azi acelasi lucru, ca nu si-a schimbat convingerile, aliantele strategiile.”