“Rãsare luna. (Pauzã.) latã fericirea! Uite-o, vine, se apropie tot mai mult, tot mai mult, îi aud pasii. Si chiar dacã noi n-o vom vedea, n-o vom cunoaste, n-are nici o importanþã... Vor vedea-o altii!”

“Daca pentru o boala se prescriu multe leacuri, sa stii ca boala e de nelecuit.”

“Dulapul a fost făcut exact acum o sută de ani. Ce spui? Am putea să-i serbăm jubileul! Fără îndoială, e un lucru neînsufletit, totusi, oricum ar fi, e un dulap de cărti. (…) (Pipãind dulapul.) Dulap scump si stimat! Salut existenta ta, care de o sutã de ani e destinatã idealului luminos al binelui si dreptãtii! Chemarea ta tãcutã pentru o muncã rodnicã n-a slãbit de-alungul unui veac întreg, susþinînd (printre lacrimi) în familia noastrã, din tatã în fiu, curajul si credina generatiilor într-un viitor mai bun, crescîndu-ne în spiritul idealurilor de bine si ale constiinþei sociale...”

“Tot ceea ce ne depăşeşte azi într-o zi va fi un lucru pe înţelesul tuturor, obişnuit.”

“Dã-mi, Doamne, ce n-am gîndit, sã mã mir ce m-a gãsit... Aşa şi cu mine. De îmbogãţit m-am îmbogãţit, am parale cu carul... Dar cînd stau sã chibzuiesc şi sã judec mai bine, tot ţãran am rãmas...”

“Noi filozofãm doar, ne plîngem de plictisealã si bem vodcã. Vezi, e atît de limpede cã pentru a începe sã trãiesti cu adevãrat trebuie mai întîi sã-þi rãscumperi trecutul, sã isprãveºti cu el! Si nu poþi sã-l rãscumperi decît prin suferinþã, printr-o muncã uriasã si neîntreruptã!”

“Varia se teme sã nu ne îndrãgostim unul de altul si se þine toatã ziua de noi. Cu mintea ei strîmtã, ea nu poate înþelege cã noi suntem mai presus de dragoste, cã nãzuim sã ne ridicãm peste tot ce e meschin si trecãtor, peste tot ceea ce ne împiedicã sã fim liberi si fericiþi. Iatã adevãratul înþeles si þelul vieþii noastre: înainte! Nimic nu ne va opri sã ne urmãm calea spre steaua ce strãluceste aprinsã în depãrtare. Inainte, deci! Sã nu rãmîneti în urmã, prieteni...”