“Unde e artă, unde-i talent, până și moartea-i ceva relativ...”

“În orice reproș e și ceva adevărat.”

“Și moartea ta e un dar. Mori de dragul lor.”

“Ținea la el! Ei, și? Și el ținea la ea, și unde scrie că lucrul cel mai potrivit care urmau să-l facă ei doi era să-și răpească unul altuia libertatea? Numai pentru că dintre atîția bărbați ți-a plăcut la un moment dat unul singur? Acest moment dat nu e numai un ”moment”, cum spune și cuvîntul, adică ceva trecător, dar mai e și ”dat”, adică impus de împrejurări. Nu e deci clar că valoarea lui dispare îndată ce dispar împrejurările?”

“Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe "mâine". Numai până acolo poți să iubești, să visezi, să regreți. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut.”

“M-am băgat în așternut, ghemuită, simțind parcă nevoia să ocup cât mai puțin loc pe lume. Era, vasăzică, urât și dincolo de pereții casei noastre, unde se vorbea numai de lipsa de bani, tata înjura, lampa fila... Da, e prea urâtă viața, prea nedreaptă... Dar moartea?”