“Mercur stapineste al zecelea an. Cu planeta aceasta omul se misca repede si usor intr-o orbita restrinsa; orice fleac este cauza perturbatoare, dar invata mult si usor sub mina Domnului, sireteniei si elocintei.Cu al douazecilea an incepe stapinirea planetei Venus; dragostea si femeile il stapinesc.In al treizecilea an stapineste Marte; la virsta aceasta omul este violent, indraznet, orgolios si razboinic.La patruzeci de ani barbatul e stapinit de patru planete mici: cimpul vietii sale creste. Este frugi, adica practic, prin influenta lui Ceres; are un camin datorita Vestei; a devenit intelept si invatat datorita lui Palas si, asemenea Junonei, sotia sa domneste stapina in casa.In al cinzecilea an stapineste Jupiter: omul a supravietuit celei mai mari parti a contemporanilor sai, se simte superior generatiei actuale. Are multa forta, experienta si cunostinte. Este, in functie de personalitatea sa, autoritar cu cei ce-l inconjoara. Nu suporta sa i se porunceasca si vrea sa comande. Acum este mai apt sa devina conducator.In al saizecilea an vine Saturn si cu el greutatea, incetineala, tenacitatea plumbului. Multi batrini par ca si morti: sint palizi, greoi si inerti ca plumbul.Cu Uranus, ciclul se incheie. Este momentul, se zice, de a merge in cer.Nu pot sa-l prind in calcul pe Neptun, pentru ca nu-l pot numi cu adevaratul sau nume – Eros. Prin Eros inceputul se leaga de sfirsit. Eros este in conexiune misterioasa cu Moartea. Poate de aceea Horus sau Amentes al Egiptenilor este in acelasi timp “cel care ia” si “cel care da”.”

“România nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea. Aceasta este globala, dinamica si atenta la schimbarile din jur. Ea e perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste, nesimtitul român nu seamana cu cel belgian, azer sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei. El are un je ne sais quoi care-l face inimitabil si greu, daca nu aproape imposibil, de clasificat. Si mai are ceva nesimtitul român: un decalog de la care nu se abate siun set de convingeri pe care ti-e cu neputinta sa i le zdruncini. Trasatura lui definitorie pare, astazi mai mult ca oricând, ubicuitatea. Cine are tristul privilegiu al vietii în orasele mari nu se mai poate întoarce în loc fara sa dea cu nasul de un exponent al categoriei. Iar de la o vreme nici macar refugiul campestru sau izolarea prin funduri de provincie nu mai garanteaza izbavirea. Nesimtitul român este agentul unei molime careia societatea nu i-a aflat leacul. Si putem spune chiar ca, dupa cum merg lucrurile, e foarte putin probabil ca laboratoarele vietii publice sa descopere un vaccin eficace.”

“«Pacatul tine de etica doar in cazul in care esueaza pe acest concept cu ajutorul pocaintei...Etica [nu este] niciodata observatoare, ci acuzatoare, judecatoare, in actiune.» Intelegem, deci, ca etica nu are o componenta maieutica, cum aveau predica si conversatia socratica - ea acuza, judeca si razbuna universalul. Punctul ingust de vedere al eticii priveste problema pacatului prin notiunea de pocainta: motto-ul unei asemenea atitudini este «am pacatuit, deci trebuie sa ma pocaiesc». De ce este meschina o asemenea atitudine? Pentru ca intentia sa este clara: «trebuie sa ma pocaiesc, pentru a pacatui din nou». Este implicit ca nu se rezolva nimic prin aceasta incadrare etica a pacatului (care face o pauza simbolica, pentru a se reimprosapta, inainte de a-si urma obiceiul) si se intelege mai usor de ce Haufniensis leaga, intr-o nota explicativa, pocainta de repetare sau de «pasiunea absurdului».”

“Auzim adesea comentarii din partea parintilor, cum ca odraslele lor s-au razvratit impotriva eticii crestine, intreband de ce trebuie sa asculte de regulile parintilor lor. Unul din principalele motive pentru care se intampla acest lucru este ca parintii nu si-au instruit copii dintr-o perspectiva fundationala cu privire la ceea ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cazurile in care copii vad regulile ca nimic mai mult decat opiniile parintilor lor, de ce sa le mai asculte? Este e diferenta enorna atunci cand parintii ii invata pe copii de la cea mai frageda varsta ca Dumnezeu este Creatorul si ca El a stabilit ceea ce este bine si ce este rau. Regulile vin de la Dumnezeu si prin urmare, trebuie respectate. Este imposibil sa zidesti o cladire fara sa-i asezi fundatii, insa aceasta este ceea ce incearca sa faca multi parinti in educatia copiilor lor. Rezultatele unor asemenea incercari sunt pretutindeni in jurul nostru - o generatie in care tot mai multi il resping pe Dumnezeu si absoluturile crestinismului.”

“Scriitorul trebuie sa fie un martor incoruptibil al timpului sau, cu curajul de a spune adevarul si de a se ridica impotriva autoritatii oficiale care, orbita de interesele proprii, pierde din vedere sacralitatea fiintei umane. El trebuie sa se pregateasca pentru a-si asuma ceea ce etimologia cuvantului "martor" ii arata: martiriul. Anevoios este drumul care il asteapta: cei puternici il vor califica drept comunist pentru ca pretinde dreptate pentru cei sarmani si infometati; comunistii il vor eticheta drept reactionar pentru ca reclama libertate si respect pentru persoana. In aceasta teribila dualitate va trai sfasiat si indurerat, dar va trebui sa se apere cu unghiile si cu dintii.”

“Cu siguranta, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp in urma si cam tot de atunci se nascuse senzatia de rusine pentru ca avusese fata de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respetul fata de el, generat de credinta ca avea calitati de pret, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp a-l mai considera in neconcordanta cu simtamintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorita marturiilor ce-i fusesera atat de favorabile si datorita luminii atat de bune in care se plasase in ziua aceea. [...] Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea numai binele, ar fi vrut doar sa stie cat dorea el ca binele acela sa fie legat de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amandurora sa-si foloseasca puterile, pe care-si imagina ca inca le mai are, pentru a-l face sa-si reinnoiasca cererea.”