“Orice animal de prada ajunge mormintul viu a inca o mie de alti pradatori si nu rezista in timp decit cu pretul unui lung sir de martirii. Inteligenta mareste capacitatea de a suferii, atingind la om gradul cel mai inalt.”

“A impartasi cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rinduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cît entuziasm nu se cheltuieşte, cîtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, cînd te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărîmituri.”

“Asadar, in momentul in care un om face primul pas dilatand acea unitate imaginara a eului sau pana la o dualitate, omul acesta devine aproape un geniu, sau cel putin este o exceptie rara si interesanta. In realitate insa, nici un eu, nici chiar cel mai naiv, nu este unitar, ci este un univers de o diversitate extraordinara, o mica bolta cereasca presarata cu stele, un haos de forma, de trepte si stari, de apucaturi mostenite si de posibilitati.”

“Ne blocam de mici in niste idei fixe si ne aliniem altora si mai gresite ca ale noastre, ca, nu-i asa, cine mai are timp astazi de analize profunde, de cunoastere mai pe-ndelete?...Toti ne pricepem la pus etichete, toti stim sa “citim” oameni din prima si putini avem calitatea rara si pretioasa de a recunoaste ca ne-am inselat in privinta unui om, in bine sau in rau. Aparentele insala mai abitir ca barbatii nesiguri pe ei, dar nu stiu cum facem de nu le abandonam.”

“Situatia de srestin e tot una cu statutul de aristocrat. De ce?Pentru ca isi are temeiul in cele mai ,senoriale' insusiri:libertatea si increderea. Ce este nobilul si feudalul?Mai presus de toate orice om liber. Ce inseamna credinta?Incredere in Domnul, desi lumea e rea, in ciuda nedreptatii, in pofida josniciei, cu toate ca de pretutindeni nu vin decat semnale negative.”

“Mila este o manifestare a puterii, o reactie de superioritate (un fel de lamentatie indiferenta, rece, care nu schimba cu nimic starea de spirit a celui care o declama), falsa pentru ca nu presupune reflectie, ci doar o constatare care porneste de la diferentierea dintre cel care sufera si cel care proclam mila, cel care se simte sigur pe sine in timp ce seamanul lui se prabuseste. Compasiunea provine semantic in apropiere, empatia sa este reala, bazandu-se pe unitatea dintre cel suferind si cel care isi atribuie fara menajamente suferinta - in timp ce mila este doar o scanare sau o verificare superficiala a diferentierii. Apropierea este, astfel, o modalitate de invatare existentiala, orizontal pentru ca presupune o modestie primara - in timp ce modalitatea verticala ar fi ruperea de tiparul «chipului si asemanrii», egoismul brut al celui care refuza alteritatea, preferand inchiderea de sine, fara scuza expansivitatii. Mila ar fi expresia deghizata al unui nihilism, care imparte lumea intre puternici si «dezavantajati» sau, dup amodelul romantic, intre subiect si «ceilalti», unde ultimul termen este anonim, lipsit de chip si tinde spre vid. «Cele mai bune intentii» sunt enuntate sub masca milei (poate chiar prin mijloace pecuniare), dar ele nu-l pot insela pe cel care isi pune problema din punct de vedere afectiv: cei care sunt adepti ai milei sunt despartiti de realitatea celor suferinzi de un ecran ce le cenzureaza orice participare din interior a atrocitatii. Compasiunea presupune trecerea acestei granite, care te apropie de cel supus traumei, te impinge in chiar spatiul celui «agresat».”