“Când o lăsasem să treacă prima pe uşa cancelariei, îi văzusem bine picioarele. La dracu, le avea frumos sculptate!”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”

“n-avea de suferit de pe urma prezenţei mele, hotărâi că nici lipsa mea nu va putea să-i dăuneze.”

“Acuşi o să izbucnească în hohote de plâns, o să mă sărute pe frunte şi o să-mi mângâie părul: „Iartă-mă, te rog, n-am ştiut. Dar în viaţa asta nu sunt numai dureri!”

“Nu că aş fi devenit sentimental, Doamne fereşte, dar cavaler am fost întotdeauna. Şi-apoi, la drept vorbind, fetiţa asta începea să-mi placă. Nu, nu ca fetiţă! Avea ceva în cap. Un caz rar. Se zice că ideile şi părerile unei femei reprezintă întotdeauna pe cineva.”

“Nu-ţi încreţi fruntea, o să faci riduri şi ai o frunte aşa de frumoasă!”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”