“„Fii foarte atentă! E cel mai mare ticălos de la noi. Ca toţi bărbaţii!"Nu mă înşelasem. Simţii lucrul acesta din tremurul mânuţei mici şi umede de emoţie, din privirea un pic obraznică, în orice caz superioară: „Crezi că nu te ştiu?" şi din vibraţia aproape imperceptibilă a glasului, când se făcură prezentările..”

“Un prieten din oraş încercase odată să-mi vorbească ceva de ea, că s-ar fi schimbat de nerecunoscut după... I-am retezat vorba scurt şi l-am rugat să nu mai revină. Nu ştiam nimic de ea şi nici nu voiam să ştiu.”

“Ştiu că mă iubeşte mai mult decât orice pe lume şi e gata să mă urmeze la capătul pământului, cu atât mai mult, cu cât ştiinţa a demonstrat fără drept de apel că pământul e rotund. Ştiam tot. Absolut tot şi totuşi nu puteam pierde autobuzul.”

“Un dor de dragoste, niciodată trăit, dar purtat mereu din an în an, din vis în vis, ca o nepotolită sete de împlinire, dar şi ca o pedeapsă nemeritată.”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”

“Şi bărbaţii inteligenţi sunt destul de rari. Din păcate...”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”