“L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanţă unde l-am întâlnit, pentru că l-aş fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul n-are nici o semnificaţie.”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”

“Un prieten din oraş încercase odată să-mi vorbească ceva de ea, că s-ar fi schimbat de nerecunoscut după... I-am retezat vorba scurt şi l-am rugat să nu mai revină. Nu ştiam nimic de ea şi nici nu voiam să ştiu.”

“...De ce mă gândesc mereu la N.? Nu m-oi fi îndrăgostit oare? Cred că nu. Am vorbit destul de mult zilele acestea cu el, e într-adevăr un om inteligent.”

“Mă străduiesc adesea să mi-l imaginez, pentru că nu-l ţin minte precis cum arăta. Zadarnic. îmi apare în faţa ochilor doar o umbră cu mici amănunte, disparate, cunoscute, apropiate, dar o imagine completă nu se încheagă niciodată.”

“M-ai cucerit, da, recunosc, m-ai strivit la început, dar ai plecat din odăiţa asta şi au dispărut toate iluziile, toatevorbele — pentru că altceva n-a fost!”

“n-avea de suferit de pe urma prezenţei mele, hotărâi că nici lipsa mea nu va putea să-i dăuneze.”