“M-ai copleşit, dar nu m-ai cucerit. A fost o rătăcire de-o clipă, mi-am revenit. Ai tot ce-ar putea constitui idealul unei gâsculiţe, ba chiar şi al unei femei serioase, dar nu poţi fi, n-ai să fii niciodată idealul meu!”

“M-ai cucerit, da, recunosc, m-ai strivit la început, dar ai plecat din odăiţa asta şi au dispărut toate iluziile, toatevorbele — pentru că altceva n-a fost!”

“...Iartă-mă, Pablo. Nu sunt a ta şi n-am fost niciodată. Te-am minţit, cum m-am minţit şi pe mine...Ştiu că o să te doară, dar ştiu la fel de bine că o să-ţi revii uşor şi repede. Poate asta e şi cauza principală că n-aş fi putut fi a ta...”

“Nu-ţi încreţi fruntea, o să faci riduri şi ai o frunte aşa de frumoasă!”

“Nu că aş fi devenit sentimental, Doamne fereşte, dar cavaler am fost întotdeauna. Şi-apoi, la drept vorbind, fetiţa asta începea să-mi placă. Nu, nu ca fetiţă! Avea ceva în cap. Un caz rar. Se zice că ideile şi părerile unei femei reprezintă întotdeauna pe cineva.”

“Acuşi o să izbucnească în hohote de plâns, o să mă sărute pe frunte şi o să-mi mângâie părul: „Iartă-mă, te rog, n-am ştiut. Dar în viaţa asta nu sunt numai dureri!”

“Dar vreau să-ţi spun că eu te-am iertat.Cândva ai să înţelegi ce vreau să spun. Ce spun acum. Eu te-am iertat!”