“Mă socotea un lucru scump şi mă ferea, geloasă, de orice atingere, de orice contact cu restul lumii.”

“Ştiu că mă iubeşte mai mult decât orice pe lume şi e gata să mă urmeze la capătul pământului, cu atât mai mult, cu cât ştiinţa a demonstrat fără drept de apel că pământul e rotund. Ştiam tot. Absolut tot şi totuşi nu puteam pierde autobuzul.”

“O iubeam şi mă îmbăta conştiinţa acestui lucru. O iubeam, dar lumea e plină de zvonuri.”

“„Fii foarte atentă! E cel mai mare ticălos de la noi. Ca toţi bărbaţii!"Nu mă înşelasem. Simţii lucrul acesta din tremurul mânuţei mici şi umede de emoţie, din privirea un pic obraznică, în orice caz superioară: „Crezi că nu te ştiu?" şi din vibraţia aproape imperceptibilă a glasului, când se făcură prezentările..”

“Nu mă lăsa singur în faţa dragostei. Nu mă lăsa singur cu mine însumi... Am să mă mint iar. Şi am să mă pierd.”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”

“...De ce mă gândesc mereu la N.? Nu m-oi fi îndrăgostit oare? Cred că nu. Am vorbit destul de mult zilele acestea cu el, e într-adevăr un om inteligent.”