“n-avea de suferit de pe urma prezenţei mele, hotărâi că nici lipsa mea nu va putea să-i dăuneze.”

“Perspectiva unei catedre la reîntoarcere nu mă încîntă deloc:am uitat că sunt de meserie profesor şi apoi n-aş putea sămai pun suflet într-o carieră anostă şi stupidă. Va fi pentrumine o hotărîre dramatică să reîncep o viaţă care n-a intratnici în calculul şi nici în iluziile mele. De aceea, nu ştiu cînd ovoi reîncepe.”

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...”

“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...”

“Dau în scris, pentru toată lumea care va veni după mine, că n-am în ce să cred pe acest pămînt şi că unica scăpare este uitarea absolută. Aş vrea să uit de tot, să mă uit complet, să nu mai ştiu nimic de mine şi de lumea aceasta. Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.”

“- Nu vreau să fac ceva ce o să regreți. Spatele lui Grace se arcui sub degetele mele de parcă atingerea mea o adusese la viață. - Atunci, nu te opri. Îmi imaginasem că o să îmi spună asta într-atâtea moduri diferite, dar niciuna dintre fanteziile mele nu ajunsese atât de aproape de realitate.”