“Se întinsese prea mult, şi, ca orice joc prea lung, începea să plictisească.”

“Dragostea e foamea de femeie unică, şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămînd, iată secretul lui Polichinelle care ţine iubirea proaspătă.”

“Nu sunt ce par a fi -Nu suntNimic din ce-aş fi vrut să fiu!...Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,Sau prea curând,Sau poate prea târziu...M-am resemnat, ca orice bun creştin,Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...”

“Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi când n-ar fi auzit...”

“Mult prea mult timp într-o femeie erau ascunşi un sclav şi un tiran. Iată de ce femeia nu-i în stare să fie prietenă: ea nu cunoaşte decât dragostea. In dragostea femeii se ascunde nedreptate şi orbire-mpotriva a tot ce nu iubeşte ea. Şi chiar şi-n dragostea cea ştiutoare a femeii se află-ntotdeauna, alături de lumină, surpriză, fulger şi-ntuneric.”

“PENTRU CEI MAI SINGURI — Mă adresez vouă, tuturor celor care cunoaşteţi până unde poate merge singurătatea omului, până unde tristeţea de a fi poate să întunece viaţa şi tremurul fiinţei, să zguduie lumea aceasta. Şi mă adresez mai puţin pentru a afla ceea ce trăiesc şi eu, cât pentru a ne uni singurătăţile. Fraţi întru clipe de deznădejde, de tristeţe ascunsă şi de lacrimi nevărsate, ne uneşte pe toţi aceeaşi fugă nebună de viaţă, aceeaşi groază de a trăi, aceeaşi timiditate a nebuniei noastre. Ne-am pierdut curajul de prea multă singurătate şi am uitat să trăim, gândind prea mult viaţa. Oare toată singurătatea noastră să nu ne fi dus decât la moarte şi toate dezamăgirile, numai la renunţare? De ce nimicul să ne fie moartea? Am gândit prea mult pe noi înşine pentru ca viaţa să nu ne fi pedepsit şi am iubit prea mult moartea pentru a mai putea vorbi de iubire. Nu-i viaţă decât unde este un continuu început; iar noi n-am făcut decât să sfârşim viaţa în fiecare clipă, şi ce este toată fiinţa noastră decât un etern sfârşit? Nouă, celor mai singuri, celor cu viaţa alături de noi, cine ne va da speranţa de a uita să murim?”