“Cum se gândeşte, cum se iubeşte, cum se suferă nu se poate învăţa în orele de curs şi nici atesta prin certificat de absolvire.”

“Siddhartha îşi dărui vestmântul unui brahman sărac de pe stradă. Nu mai avea pe el decât o bucată de pânză în jurul şoldurilor şi o pelerină dintr o bucată de stofă pământie. Nu mânca decât o dată pe zi, niciodată mâncare pregătită. Posti cincisprezece zile. Posti douăzeci şi opt de zile. Carnea de pe şolduri şi din obraji i se topi. Din ochii săi măriţi se revărsau flăcările unor vise fierbinţi, la degetele uscăţive îi crescură unghii lungi, pe bărbie îi crescu o barbă uscată, ţepoasă. Privirea îi îngheţa când în cale îi ieşeau femei; gura i se schimonosea de dispreţ când mergea printr un oraş cu oameni frumos îmbrăcaţi. Vedea cum negustorii făceau negoţ, cum bogătaşii se duceau la vânătoare, cum cei încercaţi de durere îşi plângeau morţii, cum se ofereau târfele, cum doctorii se îngrijeau de bolnavi, cum preoţii stabileau ziua semănatului, cum se iubeau îndrăgostiţii, cum mamele îşi alăptau pruncii – dar la toate acestea nu merita să priveşti nici măcar cu un singur ochi, totul era minciună, totul duhnea a minciună, totul voia să lase impresia unui sens anume, impresia de fericire şi de frumuseţe, pe când în fond totul nu era decât o nemărturisită descompunere. Lumea avea un gust amar. Viaţa era un chin.”

“A adormit buștean, cum dorm numai acei fericiți care nu suferă nici de hemoroizi, nici de purici și nici de vreo agerime prea mare a minții.”

“In piata din fata garii am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si aceea care va veni, iar aniversarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatoarea pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi ... asa cum orele copilariei sunt mai lungi, atunci cand imbatranesti orele se scurteaza, ca un astru care se invarte de fiecare data pe orbite tot mai mici, cu o viteza tot mai mare, la fel cum nici nu apuci sa te bucuri de cadouri, ca a si venit pe nesimtite o noua aniversare.”

“Dacă eşti atent la ceea ce se întâmplă în jur, nu se poate să nu îţi acorzi o şansă, mai ales că nimic în viaţă nu se desfăşoară după o logică riguroasă. În definitiv, câţi dintre cei convinşi de absurditatea existenţei s-au sinucis? Luciditatea, perfectă, sau cea care ne este dată nouă, te obligă să trăieşti oricum, din umor, să vezi pur şi simplu ce se mai întâmplă, nu de alta, dar, raportată la durata materiei, existenţa ta este practic egală cu zero, nici nu trăieşti în realitate. Când eşti născut cu sentimentul timpului, când acesta te tiranizează, îţi dai seama că, de fapt, judecânt la rece, nu cunoşti viaţa şi nici n-ai timp, or, în acest caz, cum să curmi ceea ce nu cunoşti?”

“Am încercat într-o mare tăcere şi într-o mare singurătate, în mijlocul naturii, departe deoameni şi aproape de mine, o senzaţie de tumult nesfîrşit, în care lumea, ca un torentirezistibil, m-a năpădit, a trecut prin mine asemenea unui fluid transparent şi insesizabil.Închizînd ochii, întreaga lume pare că s-a topit în creierul meu, prin care ea trece într-unelan torenţial, de un farmec indefinibil şi de un avînt impetuos, curgînd apoi din mine înforme şi înălţări de valuri, ca în visurile de înec de o groază voluptuoasă. Am simţit atuncinu numai cum un om poate trăi, în anumite clipe, toată esenţa misterioasă a destinului uman,dar şi cum în el se poate concentra universalitatea lumii, absorbită în extazurile singurătăţii.”