“Du-te, dar nu mă vei uita. Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uită.”

“- Nu crezi dumneata în iubire? Nu te atrage iubirea?...- Ba da, mă atrage... Poate că e singurul rost al unei vieţi mărginite, comune, cum e viața noastră. Şi-mi place... dar ştiu că nu durează... că nu corespunde unei realităţi... Îmi place mult să privesc o noapte cu lună... şi uneori stau vreme îndelungată la fereastra mea, privind, dar ştiu bine că luna e altceva decât ceea ce pare... Nu întind mâna s-o prind... E mult şi ceea ce dă, fără intenţie şi sforţare.”

“Şi eu, când sunt nelalocul meu, stau în clipă (aruncat în grabă) ca vârât în sac. Nu găsesc nici explicaţia pe care o caut disperat şi nici echilibrul după care mă chinuiesc cu îndârjire.”

“Cum se gândeşte, cum se iubeşte, cum se suferă nu se poate învăţa în orele de curs şi nici atesta prin certificat de absolvire.”

“Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.”

“Lăsaţi-i să se îmbete, devoraţi de propria lor frenezie… Lăsaţi-i să petreacă… să se ameţească. Nu vedeţi că deasupra lor s-a şi ridicat Steaua Morţii?”

“De zeci de ori pe zi deveneam alb ca varul, din cauza unui amănunt, care ar fi putut fi în legătură cu ea, în cea mai banală dintre convorbiri.”