“Cerul era înstelat. Din puzderia de luminițe care luceau, nu lipsea niciuna. Steaua Lisandrei căzuse fără să lase pe cer vreun semn, vreun gol, așa cum nici în aglomerația străzii nu se simțea lipsa unui om. Și totuși, în câte ascunzișuri de suflet și gând nu a rămas ca un ferment de dăruire, de generozitate, trecerea ei pe pământ!”

“- Nu se poate să nu te mai văd, Diana. - De ce? am întrebat, curioasă și ironică. - Nu știu... ești altfel. N-aș putea să-ți spun cum ești. Nu m-aș pricepe. Îmi placi cum nu mi-a mai plăcut nimeni. Ești singura fată lângă care nu mă plictisesc. Poate că te iubesc... nu știu. N-am mai iubit niciodată. Și nu vreau să folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg. Am avut câteva întâlniri cu fete... Aș fi vrut să întâlnesc o femeie. Înțelegi? Tu ești și femeie, și fată, și fetiță... și copil...”

“Îmi dădeam seama, încă o dată, că nu mă pot sprijini pe altcineva, că numai muncind cu o voință de fier pot rămâne tare ca o stâncă în fața furtunii, că nu am dreptul să mă risipesc, să-mi irosesc timpul și nici să mă grăbesc să mă mărit.”

“Dragostea mea nu-i nici rătăcire, nici zigzag de încântare supremă și disperări fără fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil și pentru totdeauna...”

“Nu e minut al zilei sau al nopții în care gândul să nu-mi fie obsedat de Tine.Mă pot gândi la altceva,pot lucra,vorbi,citi,dar în adâncuri,prezența Ta mă invăluie și numele Tău mă vrăjește ca un descântec.”

“O rază de soare trece pieziș printr-un loc în care cerul de fum opac se deschide. O văd reflectată într-un ochi de apă care anunță dezghețul. Adulmec primăvara. E poate prea devreme, dar simt că nimic nu mai poate opri primăvara din drumul pe care a pornit...”

“Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă.Dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă(cum se spune în Drept despre bunurile care nu se pot schimba între ele, cum ar fi un tablou, un covor, un exemplar de carte dintr-o ediţie rară), amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc”