“Tinereţea noastră amară şi dulce... Ca o nucă verde cu coajă şi miez. Tinereţea noastră cu aripi şi cu plumb...”

“Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atît de răi şi neiertători încît nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvîrşire orice.”

“Dragostea noastră merge cu trenul, din gară în gară, şi dacă trenul nu se va opri, dragostea noastră va înconjura Pământul pe un alt Ecuator, al nostru!”

“O, soare balcanic, revărsat peste văile şi dealurile moldave, o, acele iubiriscurte, scînteietoare, istovitoare, cît de mult aduceţi voi în scurta noastră trecere pe acest pămînt, şi cît de mult luaţi cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată...”

“Oricît de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cîntată din moşi-strămoşi, şi sfîrşeşte, cînd acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pămînt, pe-o margine de drum.”

“Noi, civilizaţiile, ştim acum că suntem muritoare. Am auzit vorbindu-se de lumi dispărute cu totul, de imperii prăbuşindu-se cu toţi oamenii şimaşinăriile lor, căzute în groapa inexplicabilă a secolelor, cu zeii, cu legile lor, cu academiile şiştiinţelor lor pure şi aplicative, cu gramaticile şi dicţionarele lor, cu clasicii, romanticii şisimboliştii lor, cu criticii şi critica criticilor lor. Ştim că pământul întreg e făcut din cenuşă şi căcenuşa semnifică ceva. Zărim prin ceaţa deasă a istoriei fantomele imenselor nave încărcate cubogăţiile spiritului. Nu le putem număra. (...). Vedem că prăpastia istoriei este destul deîncăpătoare pentru toată lumea. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă.”