“Trebuie să existe un colţ de lume în care viaţa e frumoasă. Fericirea trebuie să existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de nişte mâini uriaşe care să zgâlţâie globul, şi totul să înceapa din nou...”
“- E o vorbă din popor care spune că, dacă vrei să fii fericit, trebuie să închizi un ochi. Eu ar trebui să-i închid pe amândoi...”
“Sunt sigură că o clipă poate să închidă în ea, ca un foşnet de frunză, ceva din bucuria vieţii şi din durerea ei.”
“Dar câtă nevoie aveam să fiu fericită! De unde să știu că fericirea nu e euforia, vârtejul, beția, senzualitatea difuză, camuflată în atâtea învelișuri poleite de o poezie falsă?!”
“Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă.Dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă(cum se spune în Drept despre bunurile care nu se pot schimba între ele, cum ar fi un tablou, un covor, un exemplar de carte dintr-o ediţie rară), amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc”
“Nu e minut al zilei sau al nopții în care gândul să nu-mi fie obsedat de Tine.Mă pot gândi la altceva,pot lucra,vorbi,citi,dar în adâncuri,prezența Ta mă invăluie și numele Tău mă vrăjește ca un descântec.”
“Am alungat mereu,de când ai plecat,toate gândurile care mi-arătau piedicile care sunt,care vor fi,în calea noastră.Bucuria mea de a ști că exiști,că te gândești la mine,că am gândurile și scrisorile tale era încântătoare,mi-era necesară,mi-era suficientă.Și acum scrisoarea ta.Nu,dragul meu,cred că e mai bine să nu fim gravi,să nu așteptăm nimic,să mergem de mână în ploaie,în vânt,să fim fericiti că suntem o clipa împreună.”