“Amandoi erau tineri si din amandoi muscase pretimpuriu viata. Ii insemnase cu un tainic si abia cicatrizat stigmat. Poate de aceea cand privirile lor s-au intalnit, in sfarsit, li s-a parut ca se cautau dintotdeauna si ca s-au gasit.”

“Dumnezeu,asa cum ne este El zugravit in crestinism,ma face sa ma gandesc la Xenofon-considerat de unii ca intemeietorul scolii eleate si cu,orice s-ar spune,un atat de clar ponuntat scepticism-,care spunea ca daca boii si caii si-ar zugravi zeii i-ar infatisa ca boii si caii cei mai alesi.Asa si oamenii,au inzestrat un om cu toate insusirile ce li se pareau lor mai grozave,fiecare din ele impinsa la perfectiune,si au zis:"asta e Dumnezeu".”

“Ce varsta sa fi avut femeia asta de smantana si aur? I-as fi dat intre cincisprezece si saptesprezece miliarde de ani. Un punct de pe-un balon dintr-o spuma de universuri pornise sa se umfle el insusi, despris de celalate si alcatuind, treptat, lumea noastra. Materie luminoasa si materie intunecata au concurat la zamislirea galaxiilor: milioane de puncte de aur dispuse-n faguri si-n stringuri. In fiecare, sute de miliarde de stele au produs elemente chimice: pamantul binecuvantat al planetelor. Iar pe firmitura pe care traim, in marea de sticla sarata s-au ivit bacterii si viermi si bureti si trilobiti si nautili si celacanti. Iar cand marile s-au retras, pe plajele lor ude au ramas amfibieni si reptile. Si in padurile negre au prins a fojgai pasari si mamifere. Si umanoizi stangaci au pasit in savana. Specii si rase au exterminat specii si rase, popoare au distrus popoare, civilizatii s-au ridicat si s-au naruit, apocalipse-au venit si-au trecut, biblioteci s-au scris si li s-a dat foc si-n cele din urma o femeie a prins in pantec plod de strigoi de voievod si-o celula-ou, divizandu-se si crescand, a recapitulat facerea lumii, si embrionul a devenit o fetita ghemuita-n uter, si fetita a iesit din mingea de muschi ca dintr-o mare rotunda si-a crescut si-n cele din urma a mostenit pamantul. Caci intreaga lume exista pentru a ajunge la o femeie frumoasa.”

“Atata timp cat esti anesteziat si nu iti simti tragedia propriei vieti, poti supravietui. Cand iti revine limpezimea, cand iti este meticulos redata, te poate innebuni. memoria retrezita la viata te poate sminti, amintirea umilintei, a celor ce ti s-au intamplat fara stirea ta, a atator intruziuni, amintirea barbatilor. Nu un palat, ci un bordel al amintirilor, iar dincolo de aceste amintiri, constiinta faptului ca toti cei care te-au iubit sunt morti, ca nu exista nici o scapare. un asemenea gand te poate ridica in picioare, te poate face sa iti aduni fortele si sa o iei la goana. Daca fugi destul de tare poate vei scapa de trecut si de amintirea a tot ce ti s-a intamplat, si totodata de viitor, de intunericul inevitabil ce ti se intinde in fata.”

“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde si moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.”

“in momentul acela il preocupau cateva carti in care niste tineri deosebit de abili isi imaginau ca inalta, piatra cu piatra, o noua cultura, furand, intr'un limbaj catifelat, placut auzului, tot felul de odoare, frumoase si usor de transportat, cand de la Ruskin cand de la Nietzsche. cartile astea erau mult mai agreabile decat cele de Ruskin si Nietzsche, aveau un farmec cochet, generos in nuante fine, si o stralucire nobila, matasoasa. si unde miza era insemnata si impunea autoritate si pasiune, erau citati Dante si Zarathustra.de aceea avea si Homburger fruntea innegurata, privirea ostenita, ca si cum ar fi strabatut spatii imense, iar pasul ii era agitat si inegal. simtea ca lumea obisnuita, searbada, care'l inconjura, era luata cu asalt, si ca venise vremea sa treaca de partea profetilor si a celor care aduceau noua mantuire. atunci frumusetea si spiritul ar inunda lumea si orice pas in ea ar musti de poezie si intelepciune.de data asta, contrar obiceiului, domnul Homburger s'a trezit dimineata inaintea tuturor. vioi nu era. il durea capul de la cititul indelungat la lumina lampii. cand, in sfarsit, stinsese lumina, patul era deja prea incalzit si ravasit ca sa'i fie prielnic somnul si acum se scula stors de puteri, infrigurat, cu privirile sterse. simtea mai limpede ca oricand necesitatea unei renasteri, dar in clipa aceea nu avea nici un chef sa'si continue studiul. apoi a simtit un fel de gol launtric si a'nceput sa chibzuiasca daca nu cumva se va servi in curand cafeaua.”