“-Mirările au să-ți treacă ! îl asigură domol Nicolae Apostol. Cu timpul au să-ți treacă, atunci când ai să înțelegi că drumul nostru prin viață nu-i scris, cu o linie dreaptă și neîntreruptă, într-o carte. E plin de ocoluri, de șovăieli, de opriri. De căderi, chiar. Unii au puterea să se ridice. Alții rămân acolo, căzuți. N-avem de ce-i osândi. Dreptul acesta nu-l avem. Cel mult îi putem plânge.[...]-Da ! repetă. Îi putem plânge, dar să nu întârziem prea mult jelindu-i. Viața e aspră. Nu-ți îngăduie să privești înapoi, nici ca să regreți, nici ca să osândești. Privești ca să aduni de acolo puteri vechi și să pornești mai hotărât înainte. Datoriile noastre înainte sînt, și sînt multe...”

“Nu e nevoie de mai mult ca să-ți dai seama de o întrăinare: ochi care nu te văd, gură lovită de un mutism absent, o urâțenie a chipului pe care o observi stupefiat, sugestia că nu e nimic de spus și că trebuie să înțelegi exact ceea ce vezi și să nu-ți faci iluzii, asta e, altceva nu va mai fi, chiar dacă altădată a fost ceva.”

“Niculae, zise Simina după ce se reîntoarseră pe plajă, noi o să zăcem acuma timp de vreo săptămînă fără să fim în stare de nimic... din pricina soarelui. Pe urmă însă o să ne simțim așa de bine că n-o să mai vrem să mai plecăm... Nici n-o să plecăm... pînă în septembrie... Atunci începe să se răcească apa... Și briza începe să facă diminețile frumoase scurte și serile să te simți ca Ovidiu, exilat... așa de frig se lasă la apusul soarelui. E bine să-ți iei adio de la mare mai înainte, să te urci în tren cînd soarele mai e încă dulce... Te uiți pe urmă la el tot anul cu amintirea mării și nici nu-ți dai seama ce ușor trece iarna și primăvara, și te întorci iar ca și cînd aici e adevărata ta viață...”

“Iar dacă azi sînt nefericită, deşi sînt convinsă de dragostea ta, e pentru că sînt sigură că ai să-mi spui să plec. De asta-i dragostea bărbaţilor ca o sfîşiere. Nu se pot împiedica să nu părăsească ceea ce le place cel mai mult.”

“firește,n-o să sparg zidul cu fruntea dacă într-adevăr nu am putere ca să il sparg, dar nu o să mă resemnez în fața lui doar pentru că am în fața mea un zid de piatră și nu m-au ținut puterile să îl sfarm.”

“Nimeni nu te va vătăma aici; e un Cimitir de Vise, atâta. Du-te, plimbă-te acolo, caută-ți visele, dar ele nu vor fi musai plăcute și liniștitoare, depinde ce ai în tine…Și ai trecut prin destule ca să nu fi murit încă, fără să visezi de aproape un an. Era să pieri, acum întoarce-te la viață. Vei fi luat de aici și te vei trezi în coliba ta, și îți vei duce pătimirile mai departe, după cum ți-e scris!”