“El însuși părea să-și fi luat, față de trecutul lui, distanța pe care o dă indiferența și, poate, ironia. Unele însemnări din carnetul său îl arăta sarcastic, fără rîcă și detașat de toate, cum știu să fie doar cei care într-adevăr au ajuns până departe.”

“De la un anumit nivel în sus, un angajat nu are obligații doar față de firmă, ci și față de el însuși, trebuie să aibă grijă de cariera lui și s-o iubească, așa cum face Hristos cu Biserica și soția cu soțul ei, sau, cel puțin, trebuie să acorde problemelor ridicate de carieră acel minim de atenție în lipsa căruia va demonstra superiorilor săi consternați că nu va fi nicicând demn să-și depășească poziția de subaltern.”

“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”

“Memoria - fie memoria individuală, fie memoria colectivă care este cultura - are o dublă funcție. Una, într-adevăr, e să conserve anumite date, cealaltă să cufunde în uitare informațiile ce nu ne folosesc și care ne-ar putea încărca inutil mințile.”

“Tristețea persista, dar durerea aproape că dispăruse, ca și cum s-ar fi evaporat. Atinsese acel prag unde durerea care sfâșie nu mai e decât o melancolie plutitoare ce mai curând umbrește decât rănește.”

“- Nu se poate să nu te mai văd, Diana. - De ce? am întrebat, curioasă și ironică. - Nu știu... ești altfel. N-aș putea să-ți spun cum ești. Nu m-aș pricepe. Îmi placi cum nu mi-a mai plăcut nimeni. Ești singura fată lângă care nu mă plictisesc. Poate că te iubesc... nu știu. N-am mai iubit niciodată. Și nu vreau să folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg. Am avut câteva întâlniri cu fete... Aș fi vrut să întâlnesc o femeie. Înțelegi? Tu ești și femeie, și fată, și fetiță... și copil...”

“Între eroare și prostie se poate observa un soi de înrudire și chiar o complicitate secretă pe care nimic, de-a lungul timpului, n-a izbutit s-o înlăture.”