“Omul nu poate să nu gândească, dar nici nu poate să-şi prăpădească firea gândind. Căci gândul nu e făcut să se încumete şi semeţească. De aceea, prea multă minte aduce şi multă prostie, sminteală. Esenţialul e să nu pierzi măsura. Nu tu eşti măsura lumii, ci lumea îţi e măsură ţie.”

“Inţeleg concret — ceea ce nu e evident pentru psihologi şi filozofi — că gândirea precede cuvântul. Copilul de un an vede un domn şi zice: «tata». Noi, oamenii mari, îl corectăm: «nu e tata». Dar el nici nu voia să spună că e tata; ci că este ca tata: domn sau înalt, sau cu ochelari. Şi ne întoarce spatele, pentru că suntem oameni neserioşi, care au descoperit cuvântul ca să nu se mai înţeleagă între ei.”

“Libertatea de a fi absurd stă la originea filozofiei. Şi poate că măsura, înţelepciunea, „mioriticul" — în sens nefilozofic — ne-au împiedicat pe noi, românii, să avem o filozofie mare. Oamenii aceştia de pe la noi sunt înţelepţi în materie de gîndire — unde trebuie ceva sminteală — şi sunt smintiţi în viaţă. Cuminţenia lor, pe care o mai numesc şi românească, asta e. Resemnare, seninătate, împăcare, în filozofie. Şi dincolo? Haos.”

“Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.”

“In fata marilor intrebari am spus si spunem inca adesea: «o fi», ca o conceptie romaneasca despre lume. «O fi» acesta nu are sens disjunctiv sau nu duce la o judecata disjunctiva: am sa vad eu daca este ori nu... El nu obliga la cercetare si nu face grupari in materialul intrebarii: e sau asa, sau asa. Nedumerirea e a cugetului, dar nu a sa e intrebarea si, in orice caz, nu el da raspunsul. Nedumerire este, dar lucrul se arata singur, daca e sa se arate. «Asa o fi? Te pomenesti ca este.» Te pomenesti, asa, de la lucru inspre tine. De aici toate acele «intelesuri» care sunt mai mult ale lucrului decat ale mintii.”

“Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.”

“Ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îţi compui o mască, intri în sala de curs, ţii prelegerea şi te întorci. Aşa se prăpădesc adevărurile: cînd nu se mai rostesc la întîmplare. Ce fac profesorii aceştia? Vehiculează idei. Huxley descria odată civilizaţia prin vaporul acela cu cartofi, care se încarcă într-o parte a globului spre a fi descărcat într-alta. Aşa e şi cultura: iei de aci şi descarci dincolo. E foarte folositor, fireşte. Dar e ce este civilizaţie în cultură. Singura şcoală valabilă, singura şcoală creatoare de cultură e aceea în care profesorul însuşi trece examene.”