“Şi fiul şi fratele sînt nefericiţi. Aşa poate începe un tratat de etică.”

“Ilie e fratele meu nu fiindcă ne tragem din acelaşi tată, ci pentru că trăim în aceleaşi păduri. Şi tu, tu ai să fii fiul şi fratele nostru, pentru că eşti vrednic să fii: ca şi nouă, ţi-e drag vîntul care-ţi biciuie obrajii; calul care zboară spre mîntuire; flinta care seamănă moarte în duşmanul nemernic; vinul bun, friptura în sînge, o lulea bună şi mîna omului răzvrătit. Mai tîrziu ai să mai dai peste o bucurie, pe care ţi-o dă femeia şi care face cît toate la un loc. În ziua aceea sîngele ţi se va tulbura, şi mult rău vei face în jurul tău. Dar răul, ca şi binele sînt două forţe ale aceleiaşi vieţi, şi viaţa prea puţin se sinchiseşte de ce gîndim noi sau de ce ne place. Pentru ea, durerea şi bucuria sînt două părţi din care poate bate acelaşi vînt orb. Mînă-ţi barca aşa cum poţi, trăieşte şi mori.”

“Şi mai ales, cine nu poate să aibă în ziua de azi un şoc ? Şi dumneata, şi eu, toţi am trecut prin asta ; există doar atîtea cazuri. Bunăoară, sade omul paşnic şi fredonează o romanţă, cînd, aşa, din senin, i se năzare ceva, ia pistolul şi trage în primul venit; după aceea, bineînţeles, e achitat. Am citit acum de curînd despre asta, sînt lucruri pe care le confirmă toţi medicii. Medicii confirmă acum tot, absolut tot, da, da !”

“Sînt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sînt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adîncul firii sale şi nu se arată pînă nu-şi revin.”

“Ce, adică iubirea trebuie să fie numaidecât drumul către sexualitate, căsnicie şi progenituri? O fi, poate, o prostie ceea ce susţin, dar aşa simt şi aşa gândesc. E bine?”

“Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...”