“Precum prin aer pe-aripi nemișcate,iau două turturele-alături sborde-acelaș dor spre cuibul drag purtate,așa și ei, dintr-al Didonei corveneau prin noaptea ce-o frământă vântul;atât cu ruga-nvinsei vrerea lor.”

“Și ca și-acel ce nu mai vrea ce-a vrut,schimbând prin noul gând pe cele-avute,așa că lasă totul ce-a-nceput,așa și eu sub poala coastei mutegândind îmi mistuii întreaga vrerece-ntâi, spre-a-ncepe, atât mi-a fost de iute.-De-ți prind din vorbe bine-a ta durere-răspunse umbra cea mărinimoasă-ți-e sufletul curpins de-acea scădere,ce-abate-ades de ținta sa frumoasăpe om, astfel (oprind) ca năzărireanălucii lui pe-o bestie fricoasă.”

“Cu tine nu comunic prin simțuri, ci prin spirit. De asta nu ne putem iubi în înțelesul comun. Afecțiunea noastră nu este dintre acelea pe care le întâlnești la tot pasul. Și totuși suntem muritori de rând, și a trăi unul alături de celălalt ar fi cumplit, deoarece cu tine nu pot fi carnal și, știi tu, a viețui de-a pururi mai presus de aceasta a muritorului de rând ar însemna s-o pierzi cu totul.”

“Ramanea ca totul e vanitate...si luna inclina spre apus cu o lumina de spaima peste orasul adormit in zapada, reflectandu-se si pe multe fotografii de portelan prin cimitire... Nu stiu cine a pus sa stea in aer o foaie de hartie pe un fir de paianjen si o singuratate din toate timpurile sa doarma pe acesti pereti.”

“Gonindu-ne-o prin cetăți închisedin loc în loc, va-mpinge-o-n Iad de veci,de unde-ntâi invidia ne-o trimise.Spre-a ta scăpare cred și judec decisă-ți fiu conducător, și te voi scoatede-aici, făcând prin loc etern să treci,s-auzi cum urlă desperate gloate,să vezi și-antice duhuri osândite,ce-a doua moarte-a lor și-o strigă toate.”

“Numai moartea e o forță la fel de absolută, dar în lupta de veacuri dintre aceste două puteri, dragostea este cea care ia moartea de gât, îi pune genunchiul în piept, o bate ziua și noaptea, o învinge în fiecare primăvară, o urmărește pas cu pas și-n fiecare groapă pe care aceasta o sapă, dragostea aruncă sămânța unei vieți noi.”