“...cand crepusculul da frau liber umbrelor tinute captive peste zi, si care acum se aduna laolalta ca la o adunare miscatoare de stafii ce ies de prin colturi de camere sau tasnesc de dupa usi intredeschise...”

“Morala constituie pentru arta o primejdie pe care multi o subestimeaza, arta se apropie mai mult de natura, prin cruzimea ei infantila, decat morala, care e creatia spiritului uman matur, impins de nevoia de a pune ordine in viata afectiva si de a tine in frau instinctele. Uneori, ea devine necrutatoare,tinzand la suprimarea totala a instinctelor, ca si cand fara ele fiinta umana ar putea supravietui.”

“Sa fugi de tine o zi, doua, douazeci nu e usor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citesti carti ca mine, umbli dupa femei sau joci sah, sau te dai cu capul de pereti. Dar intr-o zi, intr-un minut de neatentie, te intalnesti cu tine insuti la un colt de suflet, cum te-ai intalni la un colt de strada cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine si atunci intelegi cat de inutile sunt toate evadarile din aceasta inchisoare fara ziduri, fara porti si fara gratii, din aceasta inchisoare care este insasi viata ta.”

“Prin metoda asocierii libere si prin tehnica de interpretare care i se adauga, psihanaliza reuseste sa faca un lucru care nu parea pre important din punct de vedere practic, dar care trebuia in realitate sa duca la o pozitie si o valorificare cu totul noi in evolutia stiintei. A devenit posibil sa se dovedeasca ca visurile au un sens si sa se ghiceasca acest sens. In antichitatea clasica, visurile erau considerate adesea previziuni ale viitorului; stiinta moderna nu voia sa auda de visuri, le lega de domeniul superstitiei, declarandu-le un simplu act «corporal», un soi de tresarire a vietii psihice, de altfel adormite. Parea sa fie exclusa posibilitatea ca un savant care a facut deja lucrari stiintifice serioase sa poata aparea ca un «interpretator de visuri». Dar din moment ce nu era luata in seama dispretuirea visului si era tratat ca un simptom nevrotic neinteles, ca o idee deliranta sau obsesiva care, indepartandu-se de continutul sau aparent, lua ca obiect al asocierii libere imaginile sale izolate, atunci se ajungea la un cu totul alt rezultat. Se ajungea prin urmatoarele asocieri ale celui care visa, la constientizarea unor ansambluri de ganduri care nu mai puteau fi numite absurde sau confuze, care corespuneau unui act psihic de mare valoare si ale carui vis manifest nu era decat o traducere deformata, trunchiata sau rau inteleasa, cel mai adesea o traducere in imagini vizuale. Aceste ganduri latente ale visului contineau sensul visului, continutul manifest al visului nefiind decat o iluzie, o fatada de unde putea pleca asocierea cu adevarul dar nu si interpretarea.”

“Intr-adevar, peste doua minute, nasul iesi. Era într-o uniforma cusuta în fir de aur, cu guler tare si înalt, cu pantaloni din piele de caprioara si cu sabie la sold. Dupa palaria cu pompon de pene, se putea vedea ca avea gradul de consilier de stat.”

“Ma intereseaza decupajul, ca in cazul fotografiei. De ce e fotografia arta? Pentru ca, din realitatea pe care o stim cu totii, se decupeaza o chestie semnificativa. Cam asta fac si eu, decupand bucati semnificative din realitate, pe care le asamblez in asa fel incat sa spuna ceea ce vreau eu. Fictionalizez, bineinteles, mai adaug si un sos, nu las bucatile de carne macra. Pe de o parte, feliile de realitate sunt trecute prin subiectivitatea mea, sunt repovestite. Dupa prelucrarea aceasta, le mai adaug si sosul care sa le faca apetisante din punct de vedere literar.”