“că adevărul, deşi tîrdziu, însă în deşert şi nedovedit a rămînea nu poate”

“Eu m-am vechit, m-am veştedzit şi ca florile de brumă m-am ovilit. Soarele m-au lovit, căldura m-au pălit, vînturile m-au negrit, drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii m-au îmbătrînit, nopţile m-au schimosit şi, decît toate mai cumplit, norocul m-au urgisit şi din dragostele tale m-au izgonit. Iară acesta nou, vios, vlăgos, ghizdav şi frumos, ca soarele de luminos, ca luna de arătos şi ca omătul de albicios ieste. Ochii şoimului, pieptul leului, faţa trandafirului, fruntea iasiminului, gura bujorului, dinţii lăcrămioarelor, grumadzii păunului, sprîncénele corbului, părul sobolului, mînule ca aripile, dégetele ca radzele, mijlocul pardosului, statul chiparosului, peliţa cacumului, unghele inorogului, glasul bubocului şi vîrtutea colunului are.”

“căci nici cel firesc lucrătoriu osteneala simpte, nici materiia lipséşte, nici formei după a sa orînduială firéşte împiedecare sau de tot ştérgere a să da poate”

“tot ce cu mare poftă iubim,acéia cu mare lesnire crédem”

“Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.”

“Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”

“În fiecare zi, ne batem jocDe păsări, de iubire şi de mare,Şi nu băgăm de seamă că, în loc,Rămâne un deşert de disperare.Ne amăgeşte lenea unui visPe care-l anulăm cu-o șovăire;Ne reculegem într-un cerc închisCe nu permite ochilor s-admire;Ne răsucim pe-un așternut posac,Însingurați în doi, din lașitate,Mințindu-ne cu guri care prefacÎn zgura sărutările uzate;Ne pomenim prea goi într-un târziu,Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,Ca să mai știm că dragostea există.În fiecare zi, ne batem jocDe păsări, de iubire şi de mare,Şi nu băgăm de seama că, în loc,Rămâne un deşert de disperare.”