“Cînd mă gîndesc că voi împlini 35 de ani în cîteva luni, mă apucă disperarea; îmbătrînim cu toţii iremediabil şi fără scăpare.”

“Cînd aveam douăzeci de ani mă îmbătam şi pe urmă explicam că sînt un tip în genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu de eroism, îmi dădeam frîu liber, îmi plăcea. După care, a doua zi, eram la fel de scîrbit ca şi cînd m-aş fi trezit într-un pat plin de vărsături. Nu vomit cînd mă îmbăt, dar poate ar fi mai bine s-o fac. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-am exaltat ca un imbecil. Am nevoie să mă curăţ cu gînduri abstracte, transparente ca apa.”

“Cu încetul, la evocarea lor se deşteptase în mine un suflet nou, un suflet de nomad cu nostalgii sfâşietoare, mă încindea dorul de ducă, mă înfrigura ispita plecărilor spre necunoscut, fermecul îndepărtatelor pribegiri şi, la gândul că aş rămâne până la capăt robul unui petec de pământ, osândit a mă frământa şi istovi fără mulţumire într-un ocol restrâns, sufeream cumplit, mă simţeam abătut până la deznădejde.”

“Mă durea, mă durea! Ştia că mă doare, vedea că mă doare, simţea că mă doare! Că urlă toată fiinţa mea în spatele zâmbetului aceluia stupid, prefăcut ironic, în fond neputincios şi jalnic.”

“Ştiu că mă iubeşte mai mult decât orice pe lume şi e gata să mă urmeze la capătul pământului, cu atât mai mult, cu cât ştiinţa a demonstrat fără drept de apel că pământul e rotund. Ştiam tot. Absolut tot şi totuşi nu puteam pierde autobuzul.”

“Cand aveam 20 de ani mă îmbătam şi pe urmă explicam că sunt un tip în genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu de eroism, îmi dădeam frîu liber, îmi plăcea. După care, a doua zi, eram la fel de scîrbit ca şi cînd m-aş fi trezit într-un pat plin de vărsături. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-am exaltat ca un imbecil. Am nevoie să mă curăţ cu gînduri abstracte, transparente ca apa.”