“De s-ar înfuria marile, sa-si sparga valurile de inima omeneasca!”

“Asa, intr-o zi de vara valurile se aduna, se inalta, cumpanindu-se, si cad; se aduna si cad; si universul intreg pare sa spuna, sa spuna mereu, “asta e tot” mereu mai apasat, iar inima din trupul care sta intins la soare pe tarm spune si ea. Asta e tot. Nu te mai teme, spune inima. Nu te mai teme,spune inima, incredintandu-si povara vreunei mari care suspina obstesc pentru toate tristetile; si reia, incepe, aduna, lasa sa cada.”

“Acest volum de-amor, amant răzleț,De s-ar lega, ar fi fără de preț”

“Cu siguranta, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp in urma si cam tot de atunci se nascuse senzatia de rusine pentru ca avusese fata de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respetul fata de el, generat de credinta ca avea calitati de pret, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp a-l mai considera in neconcordanta cu simtamintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorita marturiilor ce-i fusesera atat de favorabile si datorita luminii atat de bune in care se plasase in ziua aceea. [...] Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea numai binele, ar fi vrut doar sa stie cat dorea el ca binele acela sa fie legat de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amandurora sa-si foloseasca puterile, pe care-si imagina ca inca le mai are, pentru a-l face sa-si reinnoiasca cererea.”

“ Daca inima omeneasca afla clipe de ragaz in timp ce urca pe culmile afectiunii, rareori se opreste pe povarnisul abrupt al sentimentelor dusmanoase ”

“O intalnire cu filozoful William James mi-a lasat o impresie de neuitat. Nu am putut sa nu tin minte aceasta scena: in cursul unei plimbari, el s-a oprit deodata, mi-a incredintat servieta si m-a rugat sa continui drumul, el avand sa ma urmeze de indata ce ii va fi trecut criza de anghina pectorala pe care o presimtea. A murit de inima un an mai tarziu; n-am incetat sa-mi doresc un asemenea curaj in fata sfarsitului apropiat.”