“În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile așa încât fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă. Viața păstrează astfel o discontinuitate plăcută care dă impresia unei continue regenerări a unei renașteri permanente.”

“Numai moartea e o forță la fel de absolută, dar în lupta de veacuri dintre aceste două puteri, dragostea este cea care ia moartea de gât, îi pune genunchiul în piept, o bate ziua și noaptea, o învinge în fiecare primăvară, o urmărește pas cu pas și-n fiecare groapă pe care aceasta o sapă, dragostea aruncă sămânța unei vieți noi.”

“Visul este realizarea mascata a unei dorinte refulate. Este construit ca un simptom nevrotic, este o formatie de compromis intre necesitatea unei aspiratii instinctive refulate si rezistenta unei puteri cenzurate in eu. In virtutea unei origini asemanatoare el este la fel de incomprehensibil ca si simptomul si necesita, ca si acesta, o interpretare.”

“Primăvară...O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.O lungă primăvară de visuri si păreri ...O lungă deşertare zvoneşte împrejur,E clar si numai soare.La geamul unei fabrici o pală lucrătoareAruncă o privire în zarea de azur.O nouă primăvară pe vechile dureri ...Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,În infinit pământul se simte tresăltând :Vor fi acum de toate cum este orişicând,Dar iar rămâne totul o lungă teorie.O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...”

“Preeminența morții celuilalt domină ființa întru moarte proprie la nivelul cotidianității. Moartea este un eveniment «bine cunoscut», care este de fapt ținut la distanță - suntem informați asupra sa, dar nu ne trezește interesul existențial. Crezul obișnuit al ființei cotidiene întru moarte sună astfel: «până la urmă, cândva, o să murim și noi, dar, până una-alta, asta nu ni se întâmplă nouă». Aproape am putea să spunem că moartea nu există în cotidianitate, în ciuda deceselor celorlalți (care nu ne afectează). Viața socială este în așa fel construită pentru a ignora moartea: este un antrenament sugestiv de a uita pe termen lung ideea de moarte. Spunând «cândva, vom muri și noi» dăm de înțeles că «deocamdată, așa ceva nu ne privește». Avem impresia că aceste tehnici de marketing producătoare de falsitate izvorăsc din frica de moarte care, asemenea răului din superstiții, trebuie ținută în afara razei privirii/gândirii/rostirii.”

“ȘI ERA AȘA DE NOUĂ ÎN ȘCOALĂ, ÎNCÂT ZVONURILE AU UMBRIT ORICE ALTCEVA ȘTIAM EU DESPRE EA”