“La el acasă, Dumnezeu neavând ce păzi, de necaz și de urât, pustiește grădinile omului.”

“Intre sfînta Tereza şi celelalte femei nu ar exista deci decît o deosebire ce ţine de putinţa de a delira, de intensitatea şi locul spre care sînt îndreptate capriciile. Iubirea — omenească sau divină — aduce pe aceeaşi treaptă toate făpturile: a iubi o tîrfă sau a-1 iubi pe Dumnezeu presupune aceeaşi simţire: în amîndouă cazurile, urmezi impulsul creaturii. Doar obiectul se schimbă; dar ce interes prezintă el, de vreme ce nu e decît un pretext pentru nevoia de adoraţie, iar Dumnezeu nu e decît un derivativ prin¬tre atîtea altele ?”

“Am trăit întotdeauna cu conştiinţa neputinţei de a trăi. Şi ceea ce mi-a făcut existenţa suportabilă e curiozitatea de a vedea cum aveam să trec de la un minut, de la o zi, de la un an la altul.”

“Scrisoarea teribil de scurtă ce mi-aţi trimis-o m-a făcut să bănuiesc multe lucruri. Poate ar fi mai bine să nu-mi ascundeţi nimic decît să mă lăsaţi să-mi închipui cine ştie ce calamităţi în plus. Nu trebuie să vă lăsaţi copleşiţi. Din moment ce aveţi credinţa în Dumnezeu, adică singura mîngîiere valabilă ce există sub soare, mi se pare că sunteţi destul de înarmaţi pentru a suporta orice nefericire. Drama cea mare în viaţă e lipsa de orice credinţă... Pînă la un anumit punct e drama vieţii mele, deşi poate nu sunt în fond atît de necredincios pe cît par.”

“„Ține deja de trecut“, spune el despre tot ce face, în chiar momentul actului, care e astfel privat pentru totdeauna de prezent.”

“Cine sa te vindece de tine? O tînara fata? Dar cine-i darnic pîna la jertfa, ca sa-ti preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis si nefericire, sa se-ncumete la o povara ce n-o presimte?”

“Când mă gândesc ce puţin am de învăţat de la marii filozofi! Niciodată n-am avut nevoie de Kant, de Descartes sau de Aristotel, care n-au gândit decât pentru orele noastre sigure, pentru îndoielile noastre permise. Dar m-am oprit la Iov cu pietatea unui strănepot.”